Sara pe deal buciumul sună cu jale,
turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
apele plâng, clar izvorând în fântâne;
sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.
Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară,
ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
stelele nasc umezi pe bolta senină,
pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.
Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
streșine vechi casele-n lună ridică,
scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână,
valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.
Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare
vin de la câmp; toaca răsună mai tare,
clopotul vechi umple cu glasul lui sara,
sufletul meu arde-n iubire ca para.
Ah! În curând satul în vale-amuţeşte;
ah! În curând pasu-mi spre tine grăbeşte:
lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă.
Ne-om răzima capetele-unul de altul
și surâzând vom adormi sub înaltul,
vechiul salcâm. - Astfel de noapte bogată,
cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează