Între profan și sacru dus de mână
apare pe la margini de cetate
întru a doua grea zidire bate
vestigii dintr-o epocă bătrână.
Fără psalmistul David. Înnoptate
la nordul pleoapei rune-adânci îngână
agava aurorei de țărână:
veșmântul suprarealist a toate.
Subt pașii surzi vulcanul amuțitul
sloboade pocăința lui opacă
„legat de ceruri eu sunt pângăritul”
Înalta cârjă încă îi împacă
preamult rămas în urmă răsăritul
cu prea aproape-în față asfințitul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează