În sânul de maică stăteai și râdeai,
o, ce colivie frumoasă aveai!
Și deodată, plângând într-o seară,
te-ai trezit pe pământ ca-ntr-o gară.
Ca și cum ai fi fost dat afară din rai.
Copil doar o clipă, stingher și mirat,
la școală te-au dus într-un vechi internat.
Și cum visele stând între ziduri
începuseră să capete riduri
ai spart geamul și-n zări fără nume ai plecat.
Abia ai trecut din copil în bărbat
și iată-te tuns cu chipiu de soldat
te-a vânat colivia cazarmă
să te-nsoare cu patul de armă
dar c-un pic de noroc și de-aici ai scăpat.
Și iată iubirea desculță prin ploi
te cheamă râzând sâ privești înapoi.
Nici nu știi în ce lungă robie
o pornești când ușor te îmbie
să treci pragul acum coliviei în doi.
Visând să fii liber o singură zi,
de-acum ai albit tot schimbând colivii
și din viața aceasta într-o seară
te trezești dat pe ușă afară
ca un înger bolnav părăsit de cei vii.
Dar Domnu' văzându-te a nimănui
coboară voios vrând cu el să rămâi
și pe drum îți vorbește în șoaptă
ce duminici frumoase v-așteaptă
sus în cer unde sunt coliviile lui.
Ce te zbați tu frățioare
gândul e departe tare
și pe colivia mică
șade colivia mare
nu e chip de evadare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează