Sunt ochi adânci ca un păcat
ce-ascund sub gene de-ntuneric
un vis, în negrul lor misteric,
de-a pururi alb şi nepătat.
Sunt ochi cu ape de smarald,
verzi, limpezi, reci ca valul mării,
și poate-n ei un suflet cald
și-neacă tainele-ntristării.
Sunt ochi de palidă virgină,
parcă măriţi de suferinţi,
ce-aruncă umbră peste minţi,
din mângâioasa lor lumină.
Sunt ochi în care amintirea
iubirii ce i-a chinuit
în globul lor cel mărginit
a scăpărat nemărginirea.
Dar dintre toţi, de mi-aş alege,
iubirea-ntr-înşii să-mi răsfrâng,
liman al zilelor pribege
aș cere ochii care plâng.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează