și te-au înălțat iconostas,
ca să fulgeri tânăr peste vreme,
cu vecii de cremene sub pas.
Te-au văzut voevodând voroave,
ciobănind genune şi zăpezi,
potcovar de fum bărând potcoave
negurilor strânse în cirezi.
Te-au crezut gigantic Sfarmă-Piatră
care sparge piscul viforos,
și fierar înfierbântând pe vatră,
mările călite sub baros.
Împărat, ţi-au scris pe tâmple steme.
Făt-Frumos, ţi-au pus în mâini hanger.
Şi-au cules, din pana ta, blesteme,
viscole şi răzvrătiri în cer.
Ci, netrebnic, eu adulmec zării
pașii tăi pe unde te-au fost dus
și-nsetat pe drumurile Ţării
dibui urma ta de blând Iisus.
Caut picurii de sânge, neşterşi încă,
a crucificării pe furtuni
și sărut lumina lor adâncă
și-i ating cu mâini de rugăciuni.
Trist Iisus cu umbra de tămâie
dăruind azur din mâini subţiri,
sfânt, bătut, pe veacul tău, în cuie,
scânteind, înalt, din răstigniri.
Frânt de-o stea şi-ngenuncheat de-o floare,
biruit de ramuri de arin,
îndulcit cu dor de moarte-alinăroare,
ars ca Nesus în cămașă de venin…
Nu, tu nu eşti meşterul, ci cneazul,
nu eşti înstelatul împărat.
Sfâşiat ţi-i pieptul şi obrazul.
Tu eşti marele însângerat!
Te-ncrustãm, zadarnic, în agată
și-n icoane noi pe flori de crin.
Crinii nu vor stinge, niciodată,
umbrele cununilor de spini.
Eu nu-ţi pipăi steme şi nici lauri…
numai rănile mă plec şi ţi le strâng
și le fac medalii mari de aur, -
în genunchi, le-nchid în inimă şi plâng.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează