Salcâmii, arbori de câmpie
cu flori albe năpădite de albine,
voi îmi amintiţi copilăria,
voi sunteţi fraţi cu mine.
Acolo pe malul râului
șesul întins, cireada de vite -
un copil desculţ alerga
cu picioarele prin mărăcini rănite.
O, drumuri lungi, şerpuite prin iarbă...
mai trăiţi, salcâni, ori aţi fost tăiaţi
cândva-ntr-o iarnă cu zăpezi şi viscol
frați ai mei, fraţi?
Poate dintre toţi numai eu
am rămas să port veşnic florile voastre
scuturându-le, scuturându-le
albe sub ceruri albastre
Căci sufletul copilului de-atunci
adeseori învie-n mine -
salcânii, arbori de câmpie,
cu flori albe năpădire de albine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează