Ca seria spre fund să fie calmă
sunt scoase uşile din loc în loc.Adună-ţi umerii cei reci sub palmă
rămâi alături, să privim din toc.
E verdele grădinii primăvara
înviorat cuminte, din brocart,
și scoica venusină cu ghitara
închisă-n ea de-un Odiseu de cart,
E purpura adâncă-n draperie
cu fluturi de email în cute-ascunşi
și mantii de prelaţi plecaţi să fie
în reci bazilici de pontife unşi,
E galbenul spătarelor de jeţuri
cu bumbi albaştri în reţea dispuşi,
din glastre cafenii când suie ceţuri
și scârţâie-n peisaje cărăbuşi,
E capa de mătase violetă
nepăsător răsfrântă pe sofa,
când aşteptarea înlemni, secretă,
capacul de păstori, de besactea,
Este sideful spart peste platouri
adus de caravele din ocean,
e-un alb veşmânt înăbuşind ecouri
din catedrale, la sfârşit de an,
E marele chivot portocaliu
cu sfinţi de sânge presăraţi în stea
și poartă-n miez. Mâneru-i negru-l ţin
din răsputeri: îl trage careva,
E ultima în care apoi, zac
culorile din fiece odaie.
O scenă de irozi cu vârcolac,
împreunarea lor, în mijloc, taie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează