Stăm pe două scaune față în față
Nu mai am să-ți spun absolut nimic. Totul s-a terminat
Mă uit împrejur ca pe zidul din amvonul bisericii
Pe care se vede diavolul strident colorat.
Râd de coada lui care se lungește văzând cu ochii
Râd de cazanul cu smoală. Râd de tot.
Aș râde și de sfințenia cu care te căutam
Dar încă nu pot.
Aș schimba doar ceva din tabloul acesta naiv și sentimental
Cu iadul în fața căruia mi te arăți
Aș avea poftă să umblu puțin chiar la diavol
Aș avea poftă să-i pun mustăți.
Aș avea poftă să încerc să-l dau jos de pe zid
Cu zid cu tot dacă nu se mai poate altfel
Aș avea poftă să te dezleg puțin de-acest scaun
De pe care te uiți cu smerenie către el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează