Ornicul alb de pe comoda bătrână
sună subțire și straniu ceasul străin...
picură timpul adânc din plină fântână
peste iatacul străbun cu divan și cu scrin.
Și cine ușa deschide cu teamă, nu știe
că fata în crinolină din ramele vechi
și-așteaptă sfioasă și astăzi iubitul să vie:
romantic, cu barbă și plete, joben pe urechi.
Și cine ușa o crapă, cum o să creadă
că jupânița din ramă cu ochiul viclean
tot mai pândește la scară să vadă
calpacul blănit cu samur al marelui-ban.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează