Cu mâini învinețite de umblet lung prin ger
voi reintra in mine cand va veni declinul;
voi coborî să caut, pierdută-ntr-un ungher,
firida unde arde cu foc nestins Divinul.
Și flăcării voi spune: Fior al caldei firi,
joc viu ori șovăielnic de galbenă marama,
vibrare necurmată, zigzag de pâlpâiri,
ușoară și fierbinte văpaie, te destramă;
redă nemărginirii fugarul tău mister
mereu mai străvezie, mereu mai nea,
prin sure și înalte pustiuri de eter.
Desfășură pe hăuri o horbotă aprinsă.
Deasupra ta, deasupra haoticului drum,
cupolele nocturne te-or strejui hieratic;
iar tu vei fi parfumul lunecator de-acum
Pe-a lumilor întinsă tipsie de jeratic.
Curând, sub faldul umbrei, nu vei mai desluși
Nici recea Astartee, nici încruntata Gee
doar spuza sidefată în departare, și
în preajmă, goana unor năluci opiacee.
Vulturi de flăcări, aștrii spre tine s-or purta.
Vâslirii lor solemne deschide-atunci ferestre
și bea din plin vârtejul stârnit în preajma ta
cum altădată, boarea pădurilor terestre.
Respiră, crești mai vastă in plasma unde doar
o singură năvală de nazuinți se-aprinde,
asemeni unui mare și lacom protozoar,
înmugurindu-ți brațe, in noapte le întinde.
Al tău, al tăul întregului dintâi,
din negura-Andromedii la sorii din Centaur,
stăpânitoare, soarbe tot cerul și rămâi
prin marea de funingini năvodul plin cu aur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează