Powered By Blogger

14 oct. 2019

Bărbatul - Magda Isanos

Umplând încăperea și inima toată,
bărbatul veni de-afară, din zloată;
glasul lui mare făcu să se sperie focul.
Suduie lepădându-și cojocul.

Parcă-ar fi un ștejar stufos…
gândii în taină, dar era frumos.
Se supăra și-ndată râdea.
Acum-am să-l fac să nu mai poată pleca.

„Tu ești subțire și ageră ca o nuia“,
îmi spunea uneori,
ești plină de ghimpi și flori;
teme-te  de mâna mea, c-ai să mori...

Puterea izvora potolit,
din brațele și pieptul lui dezgolit...

Doamne, fă-mă ca Dalila, vicleană,
când o da geană prin geană
să-i aflu taina și să-l robesc
visului meu pământesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează