Brusc se ivi seara de toamnă, și pe pământ căzu,
Uliul roșu
prin frunzele roșii
ca-n vopsea dispăru.
Erau frunzele straniu croite,
păreau parcă figuri -
croitorii nebuni
făceau frunze croind tăieturi,
cusătoare, zurlii, le coseau
de cu zor...
Cădeau frunze
pe palele
palme-ale lor.
Pur și simplu așa se chema:
frunza moartă.
Cu ea, des, acest fapt se-ntâmpla
după datini și legi,
ca în ea măsurat și egal să alegi
și surâs și suspin
și-ofiliri și festin
și magie și artă.
La un cap de drumeag, lângă prag,
se-nvârtea, chefuia și dansa,
ușor beată,
frunza roșie,
frunza toamnei,
frunza, așchia fadă...
Este ora când pleacă zburând uliul trist, după pradă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează