Zile mari de vară
țărmul prelungeşte
cortul lor de-atâtea ori senin.
Pe nisip, amară
umbra unui peşte zburător
iluzie de chin.
Valuri vin, şi nouri
ies din casa mării
amintind corăbii care-au fost.
Una cu nisipul,
noi gândim profilul lent imaginat
și fără rost.
Răsăritul, pârgul răcoros
ridică soarelui
din ce în ce mai mic.
Bărcile par fixe-n ancore de piatră,
duse prea departe
în nimic.
Câteodată pacea
e atât de dulce,
câteodată în amiezi aştept
Să apară vântul
ca un om albastru,
transparent, cu mâinile pe piept.
Dar se înmulţeşte
șerpuind în scurte tresăriri
căldura de nisip.
Bronz de coif,
de platoşă, de scuturi,
ne înstrăinează vechiul chip.
Plajele sunt linse,
animalul mării
parc-ar fi rănit şi muritor,
Se jeleşte, vine
până-n preajma noastră,
lăcrămează, cere ajutor.
Zile mari de vară
seri în nemişcare
pierd pe drum un timp de împrumut.
Nopţile sunt parcă
o surpare neagră
de lumină arsă în trecut.
(Poezie din volumul "Pasteluri", 1974)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează