Numai iubind, am fost umil și bleg
Și m-am lăsat călcat de-acea stăpână,
Și m-am târât un anotimp întreg
Să-i ling, câinește, sângeroasa-i mână!
Cu firmituri și oase să m-aleg, -
Izbit în ghionți, lihnit de-o vorbă bună,
Încăibărat de râie și de jeg -
Legat la poarta-ți, Circe – sumbră zână!
A fost un timp prea voluptos! nu neg!
Dar bine-i c-a trecut, ca o furtună!
Ci-n fața lumii, vraja mi-o dezleg -
Doar tristă amintire să rămână!
”Au câinii viață?” – unii mă-ntrebau:
Stereotip lătram răspuns: – ”Au – Hau!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează