Dac-aș avea un suflet cât un munte,
Cu piscurile niciodată goale,
Îngenuncheat în poarta slavei Tale,
Ca să m-atingă mâna Ta pe frunte,
Eu l-aș urca de fiecare dată,
La răsăritul marilor dureri
Și turmele de zile fără cer
Le-aș odihni-n poiana lui curată.
Aș pune-n viața rece și deșartă
Lumina care nu pot s-o găsesc
Și când aș ști să iert și să iubesc,
Aș coborî în lumea mea de piatră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează