Răsună puternic chemarea
vechiului corn al păstorului,
aspru, deasupra șanțurilor
albite de pielea lăsată de șerpi.
Poate că-l sună
cei din câmpia apelor vii
unde conchilii se rostogolesc
sub picioarele măslinii ale copiilor.
Sau poate de sub pământ
erumpe suflarea vântului
trezind ecouri
în lumina care se prăbușește.
Ce vrei tu păstor al aerului?
- Poate chem morții.
Dar tu nu auzi
glasul meu pierdut peste mare
in apusul in care
pescarii ridică năvoadele vii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează