Doarme Roma prin ruine
umplu crinii atmosfera
cu miresme de demult.
Sunători din mandoline
trec, zicându-și „buona sera”.
eu ascult:
Moare cântecul pe cale;
gâlgâitul de chitară
rar și rar îl mai îngână.
A rămas acum pe vale
strajă nopților de vară,
o fântână.
Salve, limpede făptură,
tu, ce-ai pus prin împrejururi
floare albă lângă floare!
Prin scirocco și căldură
numai tu rămas-ai pururi
cântătoare.
(În imagine Fontana del Tritone, Roma)


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează