Powered By Blogger

19 iul. 2019

Invocație - Emil Brumaru














Cu clopoțelul necromantic,
Înconjurat de cercuri dulci,
Te chem, iubito, dintre greieri
Să sari și-n patu-mi să te culci,

Sfioasă, dar mai tandră încă
Decât atunci când respirai;
Ci lasă-mă să iau o râmă
De pe urechea de emai.

Și nu te teme c-o să-ți sfarme
Îmbrățișarea trupul fin;
O să aprind doar lumânarea
Să te-ncălzești la tălpi puțin.

Și-o să petrecem cu pastrame
De țap și filtre de amor
Din utere de turturică
Făcute pulbere-n cuptor.

Și-o să se rupă-n bucățele
Sub noi saltelele cu fân
Iar la plecare o să-mi dărui,
Lin desfăcându-ți-l, un sân...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează