Nu mai sunt cai, spun, dragi prieteni, nu-s!
Și prin văzduhul plin de elegie,
Cum un suspin-lavină, spre apus,
Coboară cea din urmă herghelie,
Cu ea pierind copiii ce eram
Cînd galopam prin ierbile candorii,
Neștiutori că nu-i nici un balsam
La veșnica rotire a ninsorii.
Ci, dragi prieteni, tăinuit vă spun,
Stăpînul-Timp să nici nu prindă veste:
Din hrerghelie, calul cel mai bun
E viu - sculptat în ultima poveste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează