Păianjeni grași atârnă de perete
și-s halbele de praf și lacrimi pline
mari lipitori se cațără pe ghete
liliecii chițăie în violine.
Schelete șed pe scaune și fotolii
și Stan Palanka scuipă șpriț cu sânge
pe mese 'ntinse sunt lintolii
un piccol lângă casă plânge.
Guzgani adorm în baterii
și în cafele muște mor cu mia
guri fără dinți îndrugă poezii
pe Cale gâzii-aprind făclia.
apoi pornește cafeneaua toată
în ritm lent spre cimitir pe deal
prin ploi, prin ger, prin noapte și prin zloată
și Moartea'nchide ușa: "Tal! "
II -
Un pahar cu lapte s'a prefăcut
în foaia de hârtie
pe care îngerul Malagambist
îmi dictează poemul acesta
din trecut
într’o cafenea
care nu mai există
decât în amintirea mea;
toți clienții au plecat
la pensie, în spitale, la cimitir, la Canal
numai mesele șoșotesc
numai scaunele mișcă
urechile de pluș
ca niște câini de vânătoare obosiți
"Chelner, chelner", am început să strig
și dintr'o dată a venit
pe-o, tavă purtată de alizee
cafea cu șoapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează