Iată ce-ţi aduce scrisoarea mea.
Nu mă tem nici de zâmbetul tău, deci nu mă tem de nimic.
Sunt cea mai mica fată a lumii între rândunelele ei, fiindcă mă înfăşor în întregul ei necunoscut.
Privirea ta nu mă va găsi nicăieri.
Amintirea ta nu are unde să mă afle. Glasul tău nu poate să mă strige şi nu ştie unde.
Sunt între cele patru zări: răspântia lor.
Ştii să asculti? Auzi vântul la fereastră?
Auzi păsările care pleacă şi se întorc ducând şi aducând primăvara?
Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic?
Sunt pe acolo şi într-acolo; o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta.
Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund..
Anii mei tineri au sunat a cântec, dar am trecut pe lângă el cu dragoste de mână şi am rămas cu mana întinsă ca a regelui Lear.
Mi-e sufletul ca tufişul Paiurului pe coasta Mării Negre:
numai ghimpi curbi ce-au încununat odată fruntea lui Hristos.
A trecut o ploaie de primavară şi s-a tesut în zare brâul frânt de mătase al curcubeului. Cu el îmi încing mijlocul şi mă duc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează