Ziua alunecă, trăgând după ea
Prin fereastra joasă, culorile joase,
De parca-ai fi-mpins-o cu mâinile subţiri
Pe care le-ai ridicat din îmbrăţişarea mea.
Steaua neagră a pletelor tale
Îmi răsare scânteind,
În dreptul inimii,
Când iedera uscată bate ritmic în geam
Un tot mai îndepărtat şi mai negru tam-tam
Al secundelor noastre nedezlegate.
Ziua alunecă spre cenuşiu, spre negru,
Smulgând frunzele şi tragând de pe cer
Tavanul alburiu al norilor goi,
Și-un relief de munţi, întors spre noi,
Izbucnește deasupra, urcând,
Coborând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează