Lumină, lumină, de ce
în toamna târzie te duci?
Amară e coaja de nuci
și floarea-soarelui e
tăciune când tu ne-o usuci.
Lumină, lumină, mai stai -
spre iarnă nu te grăbi!
Ce-or face în vânturi pustii
foşnitele frunze şi mai
mâhnite de nu le mângâii?
Lumină, lumină, n-ai nici
o milă de flori şi furnici
dar greierii, bieţii, ce strâng
doar bobul de soare din crâng,
ce-or face la iarnă şi cui
să ceară de nu-i îndestui?
Lumină, lumină, mai stai
la mine, măcar până-n Mai!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează