Fulguie-ncet ca într-un somn tihnit
Cu visuri într-o singură culoare,
Deși nu ești, orașul s-a-nvelit
Cu o zăpadă atotiertătoare.
Pășesc prin ea la fel ca într-un somn
Spre-o albă constelație - Ascetul -
Pe solul nins cărarea ta de Domn
Se troienește-ncetul cu încetul.
Învinșii nu pot fi iubiți - îmi zic -
Și râd în sinea-mi ca de-o rătăcire
De-a fi iubit învinsul de-un nimic.
E Anul Nou, toți strigă fericire,
Iar eu m-adun tăcută într-un plic
Cu destinarea în nemărginire...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează