Powered By Blogger

9 oct. 2020

Ileana Vulpescu despre ce e frumos...

Când te simţi lovit, apăsat de viaţă, trebuie, mai ales atunci, să-ţi îndrepţi ochii spre zona solară a speciei: să asculţi muzică, să reciteşti o poezie, să te uiţi la un tablou. Pe neasteptate, simţi cum, de la nivelul râmei, fiinţa ta se ridică pe verticala piscului.

Amintiri fugare - Ion Ionescu Bucovu









Cad alte frunze, alte păsări zboară,

cum mai zburau la noi odinioară,

vin alte toamne cu aceleaşi nume,

dar noi trăim de-acum în altă lume.

 

Dimineţile mocnesc singurătate,

şi toamna trece rece prin cetate,

din mrejele cu vălul de aramă

vin amintiri fugare puse-n în ramă.

 

Prin sat trec umbre grele de tăceri,

unde s-au dus potecile de ieri?

Cine s-a răzbunat cu-atâta ură,

unde e nucul meu din bătătură?

 

Și prispa mea cea plină de ulcele

şi nopţile dormite prin vâlcele?

Unde-i fântâna noastră cu izvoare,

din care-au curs legende milenare?

 

Pe bolta-naltă îmi ridic privirea,

se cuibăreşte-n suflet iar uimirea,

atâtea stele sunt pe cerul sfânt

şi-atâta dragoste e pe pământ.

 

Mătasea lunii-mi cade pe covor

şi vraja ei de-acum îmi dă fior,

în jurul meu plutesc ca nişte ape

doar amintirile ce-mi cad pe pleoape.

Ionel Teodoreanu despre frunzele căzătoare...

Privind paloarea de frunză veştedă, domol căzătoare, a soarelui, am închis ochii şi i-am ascultat apusul. Şi nu era o părere c-am auzit în căderea lui foşnet de frunze moarte, căci pădurea care-l privea a oftat adânc şi a lăcrimat căderi de frunze.

Umbrit - Adrian Pintea










Umbrit eram, iată, de glezna cuiva

care mult mai puternic prin toate păşea;

astfel oricât de tânăr, cu oricâtă pripeală,

orice drum băteam a doua oară;


Dus undeva să spun că iubesc

văd că iubita mi-a fost trezită-nainte;

caut un lup să-l fac frate frăţesc

şi-l găsesc însemnat de alt dinte;


Vreau să-ncalec un cal temător, să-l alint,

şi el este demult împăcat cu şaua;

vreau să dorm unde-i veşnică neaua

şi găsesc locul tăvălit;


Ușile-naltului abia se trântesc

după cineva luat drept mine;

poeziile mele se alcătuiesc

din întârzieri şi ruşine;


Umbrit eram, iată, de glezna cuiva

care mult mai puternic prin toate păşea;

astfel, oricât de tânăr, cu oricâtă pripeală

orice drum băteam a doua oară.

8 oct. 2020

Secrete și mistere - Alexandru Philippide








Portice lungi prin care spun anticii

că noaptea se plimba cu molcom pas

Caligula nebun visând suplicii,

din voi nici o fărîmă n-a rămas.


Cine-a cioplit acele chipuri stranii

pe insula pierdută şi pustie

din fundu-ndepărtatei Oceanii

și le-a adus în braţe, cine ştie?


Tu, monstru al fierbintelui Egipt,

sfinx cu sprânceana încruntată,

în ce papirus, în ce manuscript,

se află taina ta nedezlegată?


Dar ce să dezlegăm? Doar totul piere

în timpul fără sens, fără-ncheiere.

Ajunşi în lună n-am găsit decât

un plat pustiu, sărac, steril, urât.


O să ajungem oare şi la stele,

cu gândul să descoperim în ele

secretul universului şi-al vieţii?

Da-n stele nu ajung decât poeţii.


Când tai în două părți egale mărul - Constanța Buzea









Umbrind cum ceara luminând cum luna

între tăcut şi spus îmi e totuna

minciuna spune tace adevărul

 

Această jumătate se mănâncă

pentru cealaltă nu jura căci pale

sunt cearcănele degetelor tale

şi nu întreb despre otravă încă

 

Și n-am să-mi amintesc despre nici una

cât a hrănit cât a ucis pe faţă

nimic nu naştem pentru totdeauna

 

nimic nu e netulburat în viaţă

meri înfloriţi şi viermii stând în ouă

apoi în fruct spălaţi de-aceeaşi rouă.

Mult mai bine - Gellu Naum








E mult mai bine să ai frunze mult mai bine

să rămâi undeva plin de frunze

undeva în conturul tău de răcoare

 

Sigur nu mai poţi să citeşti cărţi portocalii

nici să te aşezi picior peste picior pe-o bancă

nici să-ţi pui pălăria alături şi nici

să desenezi cu creta pe asfalt.

 

Dar când ploile te îngreunează prea tare

poţi să te scuturi încet şi să porneşti pe străzi

şi  în urma ta rămâne o pată imensă rotundă în centrul căreia

poţi să-ţi laşi pălăria ca pe un fruct ud.

Arca - Ion Barbu









În turburatu-mi suflet, am construit o Arcă

- informă nălucire de biblic corăbier, -

și turme-ntregi de gânduri pe puntea ei se-mbarcă,

noroade-ntregi, plecate puternicului cer.


E vremea să se-abată mânia Lui! O ploaie

de stropi rigizi întinde zăbrele de oţel.

Corabia aleargă... în negura greoaie,

corabia se-nclină şi-aleargă fără ţel...


Şi cel din urmă creştet de munte se scufundă...

- spre ţărm Stâpâne, spre care Ararat

din bruma depărtării, mă poartă-adânca undă? -

S-a coborât pe ape linţoliu-ntunecat.


Aud cum se destramă un suflet undeva,

departe, în a ploii acidă melopee...

e noapte-n larg... iar Arca te-aştept, Jehova,

pe mările din suflet să fereci curcubee. 

O dimineață în parc - Matei Vișniec










În dimineţile tăcute desăvârşite

obişnuiesc să mă plimb cu trompeta subsuoară

prin parcul municipal

mă urc în picioare pe una din băncile ude

şi încep să cânt visător

un bărbat şi o femeie se opresc în faţa mea

ascultă răscoliţi apoi se îmbrăţişează

iar el îi spune emoţionat de mâine

da, de mâine, ne vom schimba modul de viaţă

vom încerca să fim fericiţi ne vom duce la

cinematograf vom discuta despre artă

vom colecţiona ilustrate ne vom gândi la marile

adevăruri în fiecare zi spre seară

ne vom strânge mâinile ne vom privi în ochi

şi la fiecare douăzeci şi patru de ore

vom încerca să facem câte o faptă bună

iar la vară

o, la vară

vom vizita Bulgaria în autocar.


Psalmul C - Ștefan Augustin Doinaș











Lăudaţi pe Domnu-n toate ale Sale

de-a lungu-ntregii voastre vieţi,

în cele mici şi-n cele colosale.


Lăudaţi-L în luceferi şi scaieţi,

în forfota celor văzute

şi-n bezna celor puse sub peceţi!


Lăudaţi-L în chimvale şi-alăute,

în limba celor vorbitori

şi-n graiul sfânt al lucrurilor mute!


Lăudaţi-L sus cutreierul de sori

şi jos ţărânile păgâne

ce zi de zi se-ncreştinează-n zori!


Lăudaţi-L în oceanele de grâne,

în zvonul vastelor păduri

şi-n mersul lin al fiarelor bătrâne!


Lăudaţi pe Dumnezeu în pinii suri

care sfidează anotimpul,

în geruri, uragane şi călduri!


Lăudaţi sămânţa, trandafirul, ghimpul,

şi suliţa cu care a împuns

tenebrele făcând să curgă timpul!


Lăudaţi-L nencetat ca mire uns

şi-mprejmuit de mari oraţii,

dar pururea-n adânc de nepătruns!


Lăudaţi pe Dumnezeu ca izvor de spaţii,

ca vedere cumpănă de har,

ce naşte-n suflet zări şi constelaţii!


Lăudaţi-L  ca pe-un suflu trinitar

al tuturor şi-al nimănuia,

care respiră-n lumi fără hotar!


Lăudaţi pe Domnul nostru! Aleluia!

Vas cu flori Pierre-Auguste Renoir

 


Insomnie - Monica Pillat








Sunt nopţi atât de lungi... cu neputinţă

mi-ar fi să mă cufund până la capăt,

ceva ca un năvod mă trage-afară

și mă aruncă treaz în întuneric

doar cei ce dorm acum nu mai sunt singuri,

căci bezna pentru ei pare tărâmul

pe care-l lasă-n urmă, când se-avântă

pe plutele din somn spre lumi uitate.

Acolo îi aşteaptă să se-ntoarcă

surori neîntâlnite niciodată

în albele pătrate ale zilei;

umbrele lor iubite-i împresoară

și când păşesc pe val au mii de feţe.

Ce greu le e apoi să se desprindă

din braţele familiei nevăzute,

când şovăie pe drumul deşteptării!

Poate de-aceea mie nu-mi mai vine

să-nchid vreodată ochii la culcare.

Versuri de liniștire - Monica Pillat











Când te încearcă îndoiala,

când mintea ta-i un  ghem de zbateri

și ai pleca, dar nu ai unde,

te-aş lua cu mine în livada

ce se deschide în tabloul

care-a oprit pe totdeauna

aleanul verde al amiezii.

Am sta sub crengile pictate,

până când undele din suflet

s-ar îmbuna, căci nici o boare

nu le-ar mai încreţi oglinda,

și am rămâne înlăuntrul

luminii galeşe de vară,

privind din acuarela caldă

vârtejul umbrelor de-afară. 

Monica Pillat - Biografie

Monica Pillat, n. 1947 la București, fiica lui Dinu şi a Corneliei Pillat. Absolventă a Facultăţii de Limbi Germanice, Secţia engleză-română (1970). Doctorat în literatură comparată (1978). Profesor de literatură engleză şi americană la Catedra de limbi străine a Institutului Pedagogic din Bucureşti (1970−1972), apoi la Catedra de literatură engleză a Facultăţii de Limbi Străine, Universitatea Bucureşti (1973−2005). Membră a Uniunii Scriitorilor, secţia poezie. Autoare de cărți de poezie, proză, critică literară, literatură memorialistică și editoare. A îngrijit volumele de corespondență ale familiei Pillat și a editat, împreună cu George Ardeleanu, seria de autor Dinu Pillat.

Grația domniței - Ion Luca Caragiale








Tânăra Domniță a încălecat:

pentru prima oară merge la vânat,

cu-al ei mire june, tocmai sus în munte,

să vâneze ciute, cerbi cu coarne-n frunte.


Tinerime-aleasă toți voinici băieți,

înarmați cu paloș, suliți și săgeți,

îi urmează veseli. Zgomotul e mare;

cornul suflă-ntr-una la patru hotare.


Se începe goana. Tânăra copilă

tremură de spaimă, tremură de milă,

văzând că-mprejuru-i acea tinerime

face-atâtea jertfe cu așa cruzime.


Totdeauna-un suflet c-al ei delicat

cu cruzimi de-acestea greu va fi-mpăcat!

Pe când lăcrimează, iată că de-odată,

din desiș, în față-i un cerb se arată,


Cu bogate coarne, cu pasul ușor,

asudat de goană, cu ochi rugător,

vine și-ngenuchie l-ale ei picioare

grație imploră, ca să nu-l omoare.


Dar și al ei mire, iată-l că sosește,

arma-n sus ridică și ochind țintește,

ca un vultur aprig, cu sulița-i lungă,

pe cerb, drept în coaste, vrea ca să-l străpungă.


„Nu! Strigă Domnița! Nu da, dragul meu!

Pe-acest cerb, sărmanul, vreau să-l mântui eu;

căci mie-n genunche, el s-a prosternat,

convins că de mine poate fi salvat!


Mie în genunche a venit să ceară

grație... eu nu pot ca să-l las să piară!”

Și zicând acestea ea a dezarmat

brațul ce-al său mire ține ridicat.


Mirele-i se lasă-ndată-nduioși,

către cerb se-ntoarce cu blândețe, și,

când vin toți curtenii cu armele-ardicate,

junele îi zice: „Mergi în libertate!”


Mult poate femeiea!... cu grația sa.

Orice răutate ea va dezarma!

La poalele dealului - Alexandr Blok











La poalele dealului - plâns de vioară...

suspină arcușul și-i parcul pustiu.

Alături pășești ca un vis de ușoară

și fără prihană așa cum te știu.


Și geme vioara... chemarea ei vine

să-mi spună trăiești!… și parcă zăresc

cum trece ușoară alaturi de tine

povestea iubirii ce-acum o trăiesc!

Din parc - Virgil Carianopol










Toamna! Cădea frunza galbenă și rar. 

Timpul își schimbase hainele de jar. 

  

Plopii, numai flăcări, până-n depărtări, 

aprindeau la capul verii lumânări. 


Am crezut că vine. Am stat ceas cu ceas. 

Ziua s-a dus, însă eu am mai rămas. 

 

 ..............................................

 

Seara liniștită, coborând din zbor, 

încurcată-n arbori, se zbatea usor. 


Am rămas acolo, până prea târziu, 

m-adusese vârsta, eu n-am vrut să viu.

 

Pe la miezul nopții, am plecat tăcând. 

Am călcat, sub frunze, oase vechi rupând. 


Vântul mugea-n mine, și din gând, duium, 

frunzele iubirii îmi cădeau pe drum...

7 oct. 2020

Tot acolo stau... - Radu Stanca











Tot acolo stau, în casa unde știi plăpânda lampă

luminând pe la ferestre. Pentru ce atunci pe clampă 

mâna ta încet și sigur n-o mai pui de-atâta vreme, 

sau bați codrii singuratici și tăcutele poiene...?

  

Lângă care apă rară ți-ai adus făptura dulce 

și-ai lăsat-o-n lan de nuferi și de trestii să se culce 

unde, în amurgul care vine calm și rece, încă 

ți se mai ascunde ochiul și privirea ta adâncă...?

 

Știu că umbra care cade nu te-mbie - știu și asta 

și de-aceea azi, iubito, nu mai șterg de praf fereastra 

nici, la marginea luminii ce se stinge fără veste, 

nu-mi mai răscolesc trecutul și uitata mea poveste. 

..........................................................................

Nu te-aștept, deși și-acuma tot acolo stau în casa

unde tremură la geamuri lampa asta ca mătasa 

și deși și-acum în suflet degetele-ți, minunato, 

ți le-aud căzând pe clanță și tresar spunându-mi:

iat-o!...

Sonetul VI - Lorenzo de Medici











Atâta frumusețe-n sine strâns-a, 

și gingășie, fața Doamnei mele, 

că orice s-ar ivi și-n orice fel e, 

mari frumuseți și prețuri nasc într-însa.


Când de tristeți duioase e cuprinsă, 

nicicând n-au fost tristeți mai dulci ca ele; 

când aprig o ajung mânii rebele, 

în față-i tremură Iubirea însăși. 


Frumoasă e prin orice întristare, 

și de-i brăzdează plânsul fața pură, 

și Amor plânge: Iată-mpărăția-mi! 


Dar universul orb, când sunt în stare 

s-aduc un râs suav pe-această gură, 

cunoaște-atunci ce-nseamnă bucuria. 


Traducere de Maria Banuș

Lied - Nichita Danilov









Mâinile noastre se amestecă-n ceață 

care sunt ale mele, 

care sunt ale tale? 

Toate sunt ale mele, 

toate sunt ale tale, 


toate sunt ale tale... 


Mâinile noastre se amestecă-n ceață: 

în amurg, fereastra 

se zguduie de frig. 

În amurg, ușa se cască între ferestre. 

Toate sunt ale mele, 

toate sunt ale tale, 


toate sunt ale tale...