Totul e tainic - Ancelin Roseti

Se întâmplă naşterea - arcul vibrează în mâna călugărului; totul e tainic. Nume. Purificare.

Sufletul îşi caută locul. Din sanctuare şuviţa de păr oblăduieşte. O naştere dublă e o ruşine. 

Începe şi se sfârşeşte vânătoarea 

de libelule şi licurici...

Spada de lemn şi călăritul...

Moneda ascunde caligrafia şi poemele clasicilor, 

ceaiul şi parfumul şi bulbii de iris, 

sprâncenele rase şi metresele imperiale.

Alt nume. O spadă

şi dreptul de a salva sau de a ucide... In

Nuntirea - trei cupe de saké

din care fiecare bea pe rând de trei ori.

Moartea. Cina frugală. Încă un nume. Purificare.

Din volumul Imperiul mâlului

Unul câte unul pe scări - Ancelin Roseti

Sufletele cad, unul câte unul, pe scări,

lovindu-şi înălţarea: "Nefericească-ne sarea din adâncuri 

de mări! "

Supus sunt naşterii mele, de-a lungul şi de-a latul -

mă arde înaltul, şi apele mint, cât în lună şi-n stele

şi-n rădăcină de timp…!

Cu sine cu tot, voi smulge adâncul,

din cer şi pământ, din inima mea,

pe unde se plimbă îngheţaţi de păcat,

lumina în braţe cu Pruncul.

Din volumul Împăierea lumii

Tot ce se poate vedea - Ancelin Roseti

Mă înalț pe cerul propriu 

și descopăr esența jucăriilor,

grandoarea fleacurilor, 

eul donquijotesc al lumii...

Sunt umbra mea, absorbind viitorul,

și cel din fața mea sunt tot eu. 

*

...Istoria mea e o artă odihnită 

și seamănă leit cu un balon de săpun.

Atât de muritor - Ancelin Roseti

Atât de muritor, încât pruncul s-a sinucis cu cordonul ombilical:

"Noaptea descreşte în mine. Mă nasc fără rost. Pendulul vibrează în pieptul strămoşilor mei; nu pot lua parte la acest război spre care mergeţi voi toţi - în oglindă săracii par mai săraci...

Există un glonţ inventat pentru mine care aleargă prin exteriorul matern. În empireu s-au săvârşit fărădelegi? - aceasta-i întrebarea. O naştere sub jurământ este mai sigură. Câte măşti se strâng pe faţa ta într-o viaţă de om...!

Istoria nu poate străbate drumul până la mine, eu nu mă pot naşte în numele ei. Scurtaţi-o!,

istoria nu vă ia în serios."

Întoarce-te odată!, femeile familiei tale, să taci, nu te vor lăsa.

Din volumul Imperiul mâlului

Din Ler în Ler - Ancelin Roseti

"Vin crainicii nopții, în dalbe instanțe,

sub bolte de vis, când aripi adie,

și-nchid paranteze, și-alintă balanțe.

Ceva stă s-apună, ceva stă să fie...

Nu-i timp de regrete, e noapte-n culise, 

Din biblii ning mieii, se-nalță colinda,

La marginea rampei, cad magii din vise,

Și-n spatele lumii adoarme oglinda.

E lerul mai ler, cât din creștetul lunii,

un cânt curge invers -- atât, numai Unul.

Și ceasul din turn plânge-n inima lumii,

pruncind-o să bată smerită Crăciunul.

În dalbe acorduri pe sine se-ntrece

o voce pornind pe octave în sus:

”Nimic să nu vină, nimic să nu plece” 

În inima lumii colindă Isus.

Din ler în ler, 

din propria-i zare,

din zori în zori, 

din vârful luminii,

la geamul vostru, 

Isus răsare --

primiți-vă darul, 

cântați-l în inimi!"

Casa - Irina Mavrodin

Această casă bine închisă

în care îmi duc zilele

se umple încetișor

cu pământ

mi-a ajuns până la genunchi

mi-a ajuns până la umeri

mi-e gura de el plină

și ochii

doar fruntea îmi luminează încă

în întunericul vâscos.

Eternitatea - Irina Mavrodin

și încă o dată

să-mi spun rugăciunea

multumescu-Ți Ție Doamne

că Ești

fă Doamne ca această zi

să fie

la fel cu toate celelalte

pe care mi le-ai dăruit.

O pasăre - Rene Char

O pasăre cântă pe un fir de sârmă

viața cea simplă florii pământului.  

Iadul nostru se bucură.

Apoi începe să sufere vântul 

Și stelele iau seama.

O, voi, nebuni de-a străbate 

Atâta adâncă predestinare!

Traducerea Cătălina Frâncu

Himere - Rene Char

Himere,  noi am urcat podișul

Cremenea fremăta sub lăstarii spațiului;

Cuvântul, obosit să tot desfunde, bea la debarcaderul îngeresc.

Nici o neîmblânzită rămășiță;

Zarea drumurilor până la afluxul de rouă,

Deznodământul intim al ireparabilului

Iată nisipul mort, iată trupul salvat:

Femeia respiră, Bărbatul stă mândru în picioare.

Invitaţie - Rene Char

Eu chem iubirile, pe cele care, frânte şi urmărite de coasa verii, înmiresmează seara cu lenea lor cea albă.

Coşmar nu mai exită, dulce insomnie perpetuă. Nu mai există ură. Există numai pauza unui bal a cărui intrare e pretutindeni în negurile cerului.

Eu vin înaintea şopotului fântânilor, la finalul cioplitorului în piatră.

Pe lira mea o mie de ani nu cântăresc nici cât un mort.

Eu chem îndrăgostiţii.

Post-scriptum - Rene Char

Plecaţi de lângă mine, eu fără gură rabd;

Născut la talpa voastră eram, dar m-aţi pierdut;

Prea mult şi-au precizat regatul focurile mele;

Comoara mea a curs spre butucul vostru.

Ca adăpost, pustiul cu un tăciune singur şi suav

Nu m-a chemat pe nume şi nici nu m-a redat.

Plecaţi de lângă mine, eu fără gură rabd

În amorţirea aerului unde-mi deschid alei,

Încet retează timpul prisosul feţii mee.

Precum un cal ogorul arid la nesfârşit.

Traducerea Gellu Naum

Fasturi - Rene Char

Vara cânta pe stânca ei preferată când mi te-ai ivit, vara cânta depărtat de noi care eram liniște, potrivire, libertate tristă, mare mai mult decât marea a cărei lungă greblă albastră ni se juca la picioare.

Vara cânta și inima îți cânta departe de ea. Sărutam curajul tău, îți auzeam răvășirea. Drum prin absolutul valurilor, spre înaltele creste de spumă unde se întretaie virtuți ucigașe pentru mâinile care ne poartă casele. Nu eram creduli. Eram înconjurați.

Anii trecură. Furtunile muriră. Eram bolnav simțind că inima ta nu mă mai vede. Te iubeam. Și lipsa mea de chip și vidul meu de fericire. Te iubeam, schimbător în tot, credincios ție.

Traducerea Gellu Naum

Cădem - Rene Char

Scurtimea mea nu are lanțuri.

Săruturi de sprijin. Părticelele tale împrăștiate

formează deodată un corp fără privire.

O, avalanșa mea pe dos!

Legată toată.

Ca un supeu în vânt.

Legată toată. Redată aerului.

Ca un drum înroșit pe stâncă. Un animal fugind.

Adâncul nerăbdării și verticala răbdare contopite.

Dansul întors pe dos. Biciul războinic.

Limpezii tăi ochi măriți.

Aceste ușoare cuvinte nemuritoare niciodată îndoliate.

Iederă la locul ei tăcut.

Praștie pe care marea o apropie. Primă gravură a zilei.

Coboară-ți încă greutatea.

Moartea ne bate cu dosul furcii sale. Până într-o

dimineață sobră ivită în noi.

Traducere Gellu Naum

Din volumul „Cele mai frumoase poezii"

Totul împreună - Rene Char

Seceră care stărui pe cerul dezbinat

În ciuda zilei şi a freneziei noastre;

Lună calcând uşoara peste noi în mersul tău alături

De inimile care ne-au rămas în noapte;

Voi, legături pe care nimic nu le-ntrerupe

Sub greaua apăsare a călcâiului activ

Prin îngheţatele amiezi.

Ai şi sosit, amurg primăvăratic!

Noi eram numai treji, şi n-am acţionat.

Vom rămâne legaţi - Rene Char

Vom rămâne legaţi, în ciuda îndoielilor şi opreliştilor,

de iluzia aceasta presărată cu veselie şi lacrimi, 

pe care atâtea interese şi atâta dragoste o acoperă cu

adevărat. Căzută şi reintegrată fără încetare, printre

făgăduielile pe care ni le suflăm şi ni le spunem la ureche,

nimic până acum n-a izbutit să-i clatine supremaţia. În faţa

cercetărilor noastre, ea stă ca un sfinx care când ar zâmbi

pentru prima oară, când ni s-ar părea cu totul inutil. Cine

ştie? Pentru că durata ei nu e cuprinsă numai între scurta

fericire a părinţilor noştri şi pulberea noastră depărtată;

pentru că ea e înscrisă în filigran în lumina zilei şi,

totodată, în ochii noştri.

(1954)

Traducerea Gellu Naum

Prezenţă comună - Rene Char

Eşti grăbit să scrii,

Ca şi cum ai fi în întârziere faţă de viaţă. 

Dacă e aşa, intră în cortegiul surselor tale. 

Grăbeşte-te.

Grăbeşte-te să-ţi transmiţi

Partea de minunat, de răzvrătire de binefacere. 

De fapt eşti chiar în întârziere faţă de viaţă, 

Viaţa inexprimabilă,

Singura, la urma urmelor, cu care accepti să te uneşti

Aceea care zilnic îţi e refuzată de fiinţe şi de lucruri,

Din care capeţi cu atâta greu, ici colo, câteva fragmente descărnate

La capătul unor necruţătoare lupte.

În afara ei, totul nu e decât agonie supusă, sfârşit grosolan.

Dacă întâlneşti moartea pe când trudeşti, 

primeşte-o precum ceafa asudată găseşte bună batista stearpă,

Înclinându-te.

Dacă vrei să râzi

Oferă-ţi supunerea

Dar niciodată armele.

Ai fost creat pentru momente puţin obişnuite. 

Modifică-te, pieri fără regret

În voia rigoarei suave.

Bucată cu bucată lichidarea lumii se continuă 

Neîntrerupt

Neabătut.

Fă să roiască pulberea

Nimeni n-o să vă destăinuie unirea.

Pe înălţimi - Rene Char

Aşteaptă-mă încă puţin

Curând va trebui să vin

Să spintec frigul care ne reţine.

Nor, în primejdie de moarte ca şi mine.

(În casa noastră era o prăpastie.

De aceea am plecat şi ne-am stabilit aici.)

Ziua păstorului - Stefan George

Grăbiră turmele din țarc de iarnă.
Păstorul tânăr, după lung răgaz, 
Porni pe câmpul luminat de ape. 
Trezite-ogoare îl primeau voios, 
Priveliști cântătoare îl chemau 
Dar el zâmbea în sine și mergea
Plin de vestiri pe drumul primăverii. 
Sări cu bățul ciobănește vadul, 
So-opri pe cellalt țărm, pe unde aur 
De val, încet curgând printre pietrișuri, 
L-a 'nveselit și multele făpturi 
Și scoici plăpânde i-au menit noroc. 
Nu-i behăiau nici mieii la ureche. 
Pătrunse ’n codru ’n răcoroase chei; 
Acolo cad șuvoaie sus prin stânci 
Pe care mușchiul picură și goale 
Dau ramuri rădăcinile de fag. 
În liniști și fior de-adânci frunzare 
A adormit când soarele sta sus, 
Și apele goneau cu solzi de-argint. 
Ajunse, deșteptat, în vârf de munte 
Serbarea, când lumina se trăgea; 
Se ’ncunună cu rugi și frunză sfântă 
Și in ușor mișcatele umbriri 
De nori închiși, răzbi sonoru-i cântec.

Traducerea Ion Pillat

Rudolf G. Binding - Biografie

 Rudolf Georg Binding (n. 13 august 1867, Basel, Cantonul Basel-Oraș, Elveția – d. 4 august 1938, Starnberg, Bavaria, Reich-ul German) a fost un scriitor german și susținător al lui Adolf Hitler.

A studiat medicina și dreptul înainte de a se alătura husarilor. La izbucnirea Primului Război Mondial, Binding, care avea patruzeci și șase de ani, a devenit comandantul unui escadron de dragoni. Cu excepția unei perioade de patru luni, în Galiția, în 1916, el s-a aflat pe tot parcursul războiului pe Frontul de Vest.

Jurnalul și scrisorile lui Binding, A Fatalist at War, au fost publicate în 1927. Poemele, povestirile și amintirile sale de război au apărut abia după moartea sa, în 1938.

Binding nu a fost niciodată membru al Partidului Național Socialist și s-a disociat public de una din acțiunile sale; dar relația lui cu mișcarea nazistă a fost destul de ambiguă deoarece el a văzut-o uneori ca un aspect al renașterii naționale germane.

În 1928 el a câștigat o medalie de argint la concursul liric de la Jocurile Olimpice pentru „Reitvorschrift für eine Geliebte” („Instrucțiunile unui călăreț pentru iubita lui”).

Începând din 1933 secretara sa particulară și interpreta de limba engleză a fost evreica germană Elisabeth Jungmann. Binding dorea să se căsătorească cu Jungmann, dar a fost împiedicat de Legile de la Nürnberg. Ea a devenit a doua soție a lui Sir Max Beerbohm în 1956.

Împăratul Chinei vorbește - Hugo von Hofmannsthal

În mijlocul tuturora 

Stau Eu, Fiul Cerului, 
Și nevestele, copacii, 
Dobitoace, heleștaie, 
Mi le ’nchide ’ntâiul zid.
Dedesupt, îmi dorm strămoșii: 
Îngropați cu arc și spadă, 
Cu coroana lor pe creștet, 
Cum e portul fiecărui, 
Locuesc cămări boltite. 
Sună până ’n fundul lumii 
Pasul Prea-Măririi mele. 
Sub plocatele de iarbă, 
Pajiști verzi am la picioare, 
Râuri curg la fel de ’ntinse 
Spre apus, spre răsărituri, 
Către miazăzi și noapte, 
Ca să-mi ude lin grădina 
Ce se-așterne cât e lumea. 
Oglindesc ici ochii negri 
De gazele, colo păsări, 
Oglindesc cetăți pe-afară, 
Ziduri negre, sihle dese 
Și obraz de neamuri multe.
Stau boierii mei, luceferi, 
Curțile le au în juru-mi, 
Poartă nume dat de mine, 
Nume după ceasu ’n care 
Mi-au ieșit supuși în cale, 
Au femei de mine-alese, 
Și copiilor, ca frunza, 
Celor mari ai tuturora, 
Le-am dat ochi, trup nalt și buze, 
Cum dă florii grădinarul.
Printre ziduri din afară 
Îmi stau neamuri de războinici, 
Neamuri de plugari îmi stau.
Alte ziduri și-apoi iară 
Cuceritele noroade,
Neamuri tot mai negre ’n sânge, 
Pân' la mare, zid din urmă, 
Care ’mi leagă țara ’n brâu.

Traducerea Ion Pillat

Versuri pentru un copil mic - Hugo von Hofmannsthal

Îți cresc picioarele roze 
Să calci însoritele țări: 
Însoritele țări te așteaptă ! 
De tăcutele piscuri atârnă 
Văzduhul atâtor milenii; 
Și mările neistovite
Sunt încă, sunt încă acolo. 
Pe marginea codrului veșnic 
Vrei tu în blidul de lemn 
Din lapte să ’mparți cu broscoiul ? 
Va fi o veselă cină, 
Vezi stele ’n ea să nu cadă.
Pe marginea mării eterne 
Găsești tu tovarăș de joc: 
Prietenosul, bunul delfin.
Îți sare pe-uscat înainte 
Și dacă vreodată lipsește,
Îți seacă vântul cel veșnic 
Curând izvoritele lacrimi.
În țări însorite sunt încă 
Bătrânele, bunele vremuri, 
Sunt încă, sunt încă acolo...
Și-a soarelui blândă putere 
Îți crește picioarele roze, 
Să-i calci în veșnica țară.

Traducerea Ion Pillat

Cântec de ducă - Hugo von Hofmannsthal

Apa cade, să ne ’nghită 

Stânca dă să ne strivească, 
Cu aripa fâlfâită
Păsări vor să ne răpească.

Jos, sub poalele de munți, 
Poame se tot uită ’n lacuri 
Străvezii de veșnicie.

Buze de fântâni și frunți 
Mărmuresc sub flori, de veacuri, 
Pe când vântul lin adie.

Traducerea Ion Pillat

Hugo von Hofmannsthal - Biografie

 

Hugo von Hofmannsthal (n. 1 februarie 1874, Viena, Austro-Ungaria – d. 15 iulie 1929, Viena, Republica Austriacă) a fost un dramaturg, libretist, poet, narator și eseist austriac. Rămâne un reprezentant de marcă al modernității vieneze, alături de Arthur Schnitzler, Karl Kraus, Robert Musil.

Hofmannsthal s-a născut la Viena, pe Landstraße, provenind dintr-o mamă austriacă aparținând clasei aristocrate și dintr-un tată bancher austro-italian. Străbunicul său, Isaak Löw Hofmann, Edler von Hofmannsthal, de la care familia a moștenit titlul nobiliar "Edler von Hofmannsthal", era un negustor evreu înnobilat de împăratul Austriei.

Hofmannsthal a început să scrie poeme și piese de teatru la o vârstă precoce. L-a întâlnit pe poetul Stefan George la 17 ani și și-a publicat câteva poeme în ziarul lui George, Blätter für die Kunst (Foi de artă). A urmat studii de drept, iar apoi filologia la Viena, dar, după absolvirea universității, în 1901, a decis să se consacre până la urmă scrisului. Alături de Peter Altenberg și Arthur Schnitzler, a fost membru al grupării de avangardă Tânăra Vienă (Jung Wien).

În 1900, Hofmannsthal îl întâlnește pentru prima oară pe compozitorul Richard Strauss. Mai târziu el va compune mai multe librete pentru operele sale, printre care Electra (1909), Cavalerul rozelor (1911), Ariana din Naxos (1912, revizuită în 1916), Femeia fără umbră (1919), Elena egipteană (1927) și Arabella (1933).

În 1901, se căsătorește cu Gertrud (Gerty) Schlesinger, fiica unui bancher vienez. Gerty, care era evreică, se convertește la creștinism înaintea căsătoriei. Se stabilesc la Rodaun, nu departe de Viena, și au trei copii împreună.

În 1912 adaptează piesa de moravuri din secolul XV, Everyman ca Jedermann (Fiecare), pe care Jean Sibelius (alături de alții) va scrie melodia de acompaniament. Piesa va fi ulterior incorportă Festivalului de la Salzburg.

În timpul Primului Război Mondial, Hofmannsthal a ocupat un post guvernamental. A redactat discursuri și articole în favoarea efortului de război, subliniind tradiția culturală a Austrio-Ungariei. Sfârșitul războiului va suna clopotul bătrânei monarhii habsburgice, ceea ce va reprezenta o grea lovitură în sentimentele patriotice și conservatoare ale lui Hofmannsthal cu a cărei cicatrice va rămâne pentru restul vieții.

Și totuși anii care vor urma războiului au fost foarte productivi pentru Hofmannsthal; și-a continuat proiectele literare de mai înainte, aproape fără pauză. În 1920, Hofmannsthal, împreună cu Max Reinhardt, creează Festivalul de la Salzburg. Ultimele sale piese dovedesc un interes crescând pentru tematici religioase, în principal dintr-o perspectivă romano-catolică. Printre scrierile sale se află și un scenariu pentru versiunea cinematografică a piesei Der Rosenkavalier (Cavalerul rozelor, 1925) în regia lui Robert Wiene.

Pe 13 iulie 1929, fiul său Franz se sinucide. Două zile mai târziu, Hofmannsthal moare și el în urma unui atac de cord la Rodaun (acum parte din Liesing, suburbie a Vienei).

Pe 18 octombrie 1902 Hofmannsthal publică o scrisoare fictivă în cotidianul berlinez Der Tag (Ziua), intitulat simplu "Ein Brief" ("O Scisoare"). Se presupunea că era vorba de o scrisoare redactată în 1603 de Philip, Lord Chandos către Francis Bacon. Chandos Spunea că a încetat să mai scrie pentru că își "pierduse complet capacitatea de a gândi sau a vorbi despre ceva coerent"; renunțase la posibilitatea limbajului de a descrie lumea. Această scrisoare reflectă neîncrederea crescândă și nemulțumirea referitoare la limbă, caracteristice epocii moderne. Mesajul lui Hofmannsthal este de a arăta că personalitatea inconsistentă a lui Chandos nu este doar un semn individual, ci colectiv și actual.

Crescut într-o societate prosperă, cea a tatălui său, bine conectată la viața artistică a vremii, Hofmannsthal va face primii pași în lume, ca și Wittgenstein, în ceea ce Carl Schorske denumea "templul artelor". Această situație prielnică izolării estetice i-a permis lui Hofmannsthal să aibă parte de perspectiva rară a artistului privilegiat, dar l-a și condus să realizeze cum arta a devenit o documentare nivelatoare a umanității, care preia instinctele și dorințele noastre și le îngrădește pentru a le vedea fără a mai avea să le și trăiești direct în natura lor pasională și plină de viață. Datorită acestei constatări, ideea lui Hofmannsthal despre rolul artistului a început să capete conturul unor lucrări care inspiră și aprind instinctul vital, decât să-l conserve sub o formă de estetism searbăd. De asemenea, a început să considere că artistul n-ar trebui să fie un izolat dedicat doar propriei arte, ci mai curând un om al lumii, preocupat atât de artă cât și de politică, scufundat în tumultul vieții sociale al epocii sale.

Hofmannsthal vedea în cultura engleză cel mai bun loc rezervat artistului. Aceasta pentru că englezii îi admiră deopotrivă pe Amiralul Nelson și pe John Milton, amândoi poeți și eroi de război, păstrând în același timp o solidă identitate națională. "În viziunea [lui Hofmannsthal], separarea dintre artist (scriitor) și omul de acțiune (politician, explorator, soldat) nu există în Anglia. Marea Britanie asigură cetățenilor ei o bază comună de energie cu funcții echilibrate, o forță care lipsește fragmentatei Germanii"(Weiss). Această unică și totuși pragmatică identitate l-a captivat în mare măsură pe Hofmannsthal datorită fragmentării Austriei din vremea sa, care cunoștea primele mișcări de naționalism radical și de antisemitism într-o societate în care artiștii și politicienii progresiști deveneau zi de zi din ce în ce mai ostili unii față de alții.

Opere selectate

Piese de teatru

Der Tor und der Tod (Nebunul și moartea) (1891)

Der Tod des Tizian (Moartea lui Tițian) (1901)

Elektra (Electra) (1904)

Ödipus und die Sphinx (Oedipe și Sfinxul) (1906)

Die Frau im Fenster (Femeia la fereastră) (1909)

Jedermann (Fiecare) (1911)

Der Schwierige (Greul) (1921)

Das Salzburger grosse Welttheater (Marele teatru al lumii din Salzburg) (1922)

Der Turm (Turnul) (1925).

Librete de operă

Elektra (Electra) (1909)

Der Rosenkavalier (Cavalerul rozelor) (1911)

Ariadne auf Naxos (Ariana din Naxos) (1912, rev. 1916)

Die Frau ohne Schatten (Femeia fără umbră) (1919)

Die ägyptische Helena (Elena egipteană) (1927)

Arabella (1933).

Roman (neterminat)

Andreas oder Die Vereinigten (Andreas sau unită) (1907 - 1927)

Omul și Faunul - Stefan George

O m u l

Vâltoarea ’nchide albia îngustă -
Dar cine-atârnă un picior păros
De stânca picurând prin mușchiul gras ?
Din păr stufos și creț năzare-un corn...
De când vânez prin munți silhui, nicicând
N’am întâlnit așa făptură... Stai,
Ți-e drumu-oprit, și să n'ascunzi nimica !
Din val curat zăresc picior de țap.

F a u n u l

Nu noi ne-om bucura că m’ai găsit.

O m u l

Știam de neamul înrudit cu tine
Din basmele străvechi - dar nu că azi 
Așa netrebnici stârpituri trăiesc.

F a u n u l

De izgonești pe ultimul din stirpa-mi, 
Zadarnic vei pândi vânat de preț —
Ca pradă îți rămân doar muști și viermi. 
Și de pătrunzi și ’n sihla cea din urmă, 
Curând îți seacă ce-ai mai bun : izvorul.

O m u l

Tu să mă ’nveți nemernice? Știința-mi 
Balauri, scorpii și urieși i-a ’nvins, 
Pădurea fără rod a nimicit-o ;
Unde-au fost mlaștini, spice joacă ’n valuri; 
Ne pasc nutrețul verde vite blânde ;
Cetăți și sate cresc, grădini in soare, 
Și ’n codru încă des stau cerbi și ciule — 
Comori am scos din mare și din țarini ; 
În cer ne strigă pietrele izbânda ;
Ce vrei, sălbătăciune, spaimă-a morții ? 
Lumina, rânduiala ne urmează.

F a u n u l

Ești numai om... de unde-ți pierzi știința 
Începe-a noastră. Granița i-o prinzi 
Acolo doar când plângi c’ai depășit-o.
De-ți coace grâul, vitele de-ți merg, 
Și pomi sfințiți de-ți dau oleiu și struguri 
Le dobândești, o crezi, prin viclenie.
Pământuri dospind surd în noaptea vremii
Nu pier nicicând. Desțelenite însă
Se prăpădesc, lipsind o spiță roții.
La timpul ei ți-e hărnicia bună.
De-acuma înapoi! zăriși pe Faun.
Ce ți-e mai rău, singur nu știi; când gându-ți
Ce poate mult, în nouri ți se pierde
Și s’a desprins de animal și brazdă -
Desgustul, bucuria, cumpănirea,
Și praf, și rază, moarte și ’nviere,
În șirul lor firesc nu le mai prinde.

O m u l

Am spus așa ceva ? Zei poarte grija.

F a u n u l

De dânșii nu grăim, dar voi, nebunii,
Vorbiți că ei v’ajută. Fără har
Nu-i apropiați nicicând. Te naști, te pierzi,
A cui ființa-anume, n’o poți ști.

O m u l

Curând nerușinarea-ți n’află loc.

F a u n u l

Curând la tine chemi pe cel gonit.

O m u l

Pocitâ otrăvire, gură strâmbă, 
Cu toată fața hâdă, de a noastră 
Ești prea vecin, de nu te împușcam.

F a u n u l

Rușinea n’o cunoaște nici o fiară, 
Recunoștința omul n’o mai știe.
Cu arta voastră nu ’nvățați ce totuși
Vă va prii mai mult... Slujim tăcuți.

Deci ascultați: Stârpindu-ne vă pierdeți. 
Doar unde ducem laba iese lapte, 
De nu călcăm pe lan nu crește paiul.
Lucrând cu gândul numai: vezi, de mult
S’ar fi ales doar praf de-a voastră trudă,
V’ar fi tot lemnul putred, seacă holda...
Prin vrajă numai, vieața mai stă trează.

Traducerea Ion Pillat

Stăpânul insulei - Stefan George

Pescarii povestesc că’n miazăzi, 
Pe-o insulă bogată ’n mirodenii 
Și pietre mândre ce ’n nisip scânteie, 
O pasăre trăia ce, stând pe maluri,
Cu ciocul ei rupea fâșii coroana 
Tulpinelor înalte, când ca aripi, 
Boite parcă’n roș cu melci din Tyros, 
Le ridica sburând greoiu pe-aproape: 
Ar fi părut un nor întunecat, 
În timpul zilei s’ar fi stins în codri, 
Dar în amurg s’ar fi întors la țărmuri, 
În boarea rece și sărată-a mării 
Vrăjitul glas nălțându-l pân’ delfinii, 
Prietenii cântării, vin cu valul 
Pe-o mare — aur de scântei și pene. 
Așa ar fi trăit din vremi străbune, 
Naufragiații doar ar fi zărit-o. 
Căci prima dată când sosiră oameni 
Cu albe pânze duse’n drum prielnic 
Spre insulă, ea sar fi tras pe culme 
Să vadă tot meleagul ci cel drag, 
Și-ar fi întins uriașele ei aripi 
Pierind pe veci cu cântec surd de jale.

Traducerea Ion Pillat

Către Damon - Stefan George

Vezi, niciodată, Damon al meu, iarna prea sfântă
Din amintire s’o pierzi
Și casa noastră pe dealul cel nordic, lăcașul
De nou și singur noroc.
Chipuri de marmoră-o ’mpodobeau, nuduri de zei
Pe cari uimiți i-am cinstit.
Pătrunși povesteam sau tu îmi citeai despre lupte
Și bucurie și dor
Cu glasul tău fraged dar sunător, pe când focul
Zumzuia la vântul legat.
Lamia - ’n tăcere slujind - ne 'mbia pocalul,
Lamia ce ne-a iubit.
Trăind mereu cu bunuri cerești ne ’nvăluise
Ceva din luciul ceresc,
Și cum fugeam de orice turburare dușmană,
Pace de suflet curat.
Dar la ploioasele vânturi de Marte - de ce iar -
În vale ne-am coborît, 
În lăudate incinte și’n piețe ticsite
Cu muritorii la fel.

Traducerea Ion Pillat

Stefan George - Biografie

 Stefan George n. 12 iulie 1868 Bingen am Rhein, Renania-Palatinat, Germania - d. 4 decembrie 1933 (65 de ani) la Minusio⁠(d), Cantonul Ticino, Elveția. A fost un poet simbolist, lingvist, scriitor și traducător german.

A frecventat cercul lui Mallarmé, al prerafaeliților englezi, participă la "Pleiada simboliștilor" și este influențat de Nietzsche. Versurile sale sunt marcate de un ezoteric neoromantic. Evocând miturile și istoria într-un limbaj poetic rafinat, are ca temă principală conflictul dintre păgânism și creștinism, dintre spiritul elenistic și cel catolic medieval.

Opere

Poezie

1890: Imnuri ("Hymnen");

1891: Pelerinaje ("Pilgerfahrten");

1892: Elagabalus ("Algabal");

1895: "Die Bücher der Hirten- und Preisgedichte, der Sagen und Sänge und der Hängenden Gärten"

1897: Anul sufletului ("Das Jahr der Seele");

1900: Covorul vieții și cântece de vis și moarte ("Der Teppich des Lebens und die Lieder von Traum und Tod");

1901: Abecedarul ("Die Fibel");

1903: Zile și fapte ("Tage und Taten");

1907: "Maximin. Ein Gedenkbuch"

1907: Al șaptelea inel ("Der siebente Ring");

1914: Steaua legământului ("Der Stern des Bundes");

1917: Războiul ("Der Krieg");

1921: Trei cântece ("Drei Gesaenge: An die Toten, Der Dichter in Zeiten der Wirren, Einem jungen Führer im ersten Weltkrieg");

1928: Imperiul cel nou ("Das neue Reich");

1927 - 1934: Opere complete ("Gesamtausgabe der Werke").

Publicistică

1894: Despre poezie ("Über Dichtung");

1905: Poeți contemporani ("Zeitgenössische Dichter. Umdichtungen. 2 Bände");

1909: Dante, locuri din Divina Comedie ("Dante. Stellen aus der Göttlichen Komödie").

Traduceri

1901: Charles Baudelaire, Florile răului ("Baudelaire. Blumen des Bösen. Umdichtungen"), traducere din franceză;

1909: Shakespeare, Sonete ("Shakespeare Sonnette. Umdichtungen");

1912: Dante, Divina Comedie ("Dante. Göttliche Komödie").

Cireșul - Ion Pillat

Voi înhama magarul, ca-n vremi, la caprioara

El ce priveste toate cu ochi de întelept -

Si voi urma poteca de mult, suisul drept

Prin via verde-n tactul copitei ce-o masoara.

Si luând prajina lunga si cosul împletit, 

O fata-n vâlnic rosu va merge înainte, 

Am sa opresc magarul din mersul lui cuminte

Sub un cires, de roade si de ani multi boltit.

Ciresul va fi rosu ca si-n copilarie, 

Ciresele pe ramuri vor atârna cercei, 

Cu brate goale, fata va prinde-n sortul ei, 

La fiece prajina, o suta si o mie.

Si când, târziu, lungi umbre se vor culca pe lunci, 

Când gol va fi ciresul, iar cerul plin de stele, 

Bunicii i-as aduce acasa cosuri grele…

De-as mai avea bunica si sufletul de-atunci!

De-a v-ați ascunselea într-un sat românesc - Mircea Dinescu

 

Cireșu-i necules și supărat

că cimitirul s-a mutat în sat,

brutarul coace pietre-n loc de pâini

și noaptea-aud doar lanțuri fără câini,

fetițele-au zbughit-o din culcuș,

băieții nu mai urcă-n corcoduș,

doar moșii s-au ascuns în copârșeu

să joace v-ația' chiar cu Dumnezeu.

Când timpul te transformă, ceva-ceva se pierde - Mircea Dinescu

Te-am șters din amintire cum șterge un copil

o pată pe o foaie de hârtie,

erai elevă cu ciorapi vernil

și-ai devenit deodată pământie.

N-ai înțeles câte bătrâne pot

fi mai frumoase ca în tinerețe

de ai ajuns în mănăstirea POT

femeie de servici cu poale crețe.

O pasiune pentru-analfabeți

te-a transformat într-o colivăreasă,

dezgropi legionari și îi răsfeți

și îl gonești pe Iorga de la masă.

Fă parastasul pentru Simion

și nu uita, întreabă-l pe Preasfântul

cam câtă energie e-n sifon

și cam câți proști va suporta Pământul.

Fericirea - Dino Risi

Fericirea

e să stai

singur vara

în orașul gol

pe wc

cu ușa deschisă.

Traducerea Dănuț Cepoi

Se spune - Dino Risi

Se spune

că e înțelept

să ai curaj

de teamă,

dar găsesc

și mai înțelept

să ai teamă

de curaj.

Traducerea Dănuț Cepoi