Himere, noi am urcat podișul
Cremenea fremăta sub lăstarii spațiului;
Cuvântul, obosit să tot desfunde, bea la debarcaderul îngeresc.
Nici o neîmblânzită rămășiță;
Zarea drumurilor până la afluxul de rouă,
Deznodământul intim al ireparabilului
Iată nisipul mort, iată trupul salvat:
Femeia respiră, Bărbatul stă mândru în picioare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează