Powered By Blogger

31 mar. 2023

Monotonie - Victor Felea



Monotonie, trecere lentă, drum dezolat,

un surâs, cuvinte mute ca fulgii,

Disperarea ca o piaţă pustie,

Gânduri ca şerpii,

Un prieten, o privire, un vis piruetând în gol

Şi ziua se duce

Noaptea se duce

Şi orizontul se-ntunecă

Şi dacă te uiţi înapoi, doar mărăcinii mărunţi

Ai faptelor zilnice

Risipiţi pe câmpia deşartă.

Aceasta e viaţa când nu ţi-a fost dat

Să te opreşti ca o săgeată

în pieptul vreunui muritor;

Când nu ţi-a fost dat să fii ciocârlia

de toţi auzită;

Când nu ţi-a fost dat să fii furtuna

ce spintecă văzduhurile lumii.

Aceasta e viaţa: un loc îngust

Unde ne spunem „bună ziua” şi „la revedere”

Şi secolele hohotesc asurzitor

pe deasupra pălăriilor noastre turtite.

30 mar. 2023

Despre certitudini (III) - Geo Dumitrescu


Nu ne putem dărui înainte de a ne aparţine

(Ignazio Silone)


Te iubesc şi astăzi cu siguranţă şi nostalgie

te iubesc ca un pădurar,

în mâinile tale stau de mai multe veacuri sensurile planetei

şi inima mea greoaie de stejar.

Trec însă de multe ori, surd şi orb, pe lângă mine, dus şi întors,

mă simt şi acum aşteptând vacuumatic şi fără scop,

visez pesimist în fiecare zi şapte vaci slabe,

stângaci şi bizar ca Jumătate-om-călare-pe-jumătate-iepure-şchiop.


Văd câteodată mari zăpezi, mari hemoragii de maci

– totul mi se pare greu, putred şi frumos –

în astfel de clipe îmi pierd timpul

gândind că trebuie să fiu tuberculos.


Şi totuşi, inima mea din lemn tare, sculptată grosolan şi util,

lacrimile mele de cauciuc, versul final şi obosit,

cele patru picioare febrile ale patului meu

totul pare să anunţe un sfârşit.


Trebuie lăsată să cadă întrebarea: „Ce ne facem?”,

totul pare să anunţe că marea revoluţie a început-

certitudini, Doamne, ce bine e să ai certitudini

în stomac, în cerul gurii, în vârful unghiilor, în aşternut!


Trebuie lăsată să cadă urarea: „Noroc să dea Dumnezeu!”

– pâinea mi s-a părut întotdeauna o nobilă certitudine mare-

ei bine, uite, iubesc mai mult acest om puturos şi murdar,

acest pământ stupid, aceste vagoane cu grâu,

decât pe scumpul meu pat cu patru picioare.


O, astăzi sînt sigur şi ţanţoş ca un ţăran pe bicicletă-

e pueril să râzi de o cracă răsucită comic şi bizar;

tot aşa sînt sigur că mă iubesc milioane de oameni

ai planetei – împreună cu tine, draga mea –

şi că-mi păstrează inima de lemn certă şi utilă în buzunar.


Trebuie lăsată să cadă exclamaţia: „Ura!” –

totul pare să anunţe că marea revoluţie a început.

Certitudini, Doamne, ce bine e să ai certitudini!-

în stomac, în cerul gurii, în vârful unghiilor, în aşternut!…

La piciorul răsfăţat - Nichita Stănescu


Blană jupuită dintr-o vânătoare

pentru pasul tău aerian,

în decorativ ce doare

eu ţi-am fost doamnă mai an.


Tu aveai un soţ subţire

lung ca frînghia întinsă

de din care o oştire

peste plai căzuse ninsă.


Tu aveai un ochi mult verde

şi-o tăcere, ce tăcere…

Se adună şi se pierde

cifra mea cea mai muiere.

Debarcaderul - Gellu Naum


1

Împinsă de o rafală precaută

pe orizontul cel mai lung şi mai pierdut

agonisim minunile şi restul


2

Mai jos lângă debarcader seducătorii ne pun căpşune pe buze

Eroarea inocenţei ne-a strălucit pe frunte

şi cerul ne-a înmiresmat spinările


3

Acolo se petrece ritualul de anihilare

(ca un tandem feeric ne zvârcolim în ceaţă)


4

Mă zgârii singur în somn Mă zgârii pe faţă Aleluia


5

Oh m-aş culca în pălăria ta de lână


6

Nuntă şi doliu E de ajuns să te gândeşti

la îndârjita mea muţenie


7

Aşteaptă să se coaguleze opiniile

în problema aceea distrusă

Nicolae Ilie - Geo Bogza


Teroarea olfactivă


Nicolae Ilie hrana trupului tău

ţi s-a copt în pântec ca într-un cuptor

vai cât de transformat e sub arsuri

plesnit în unele părţi ca pământul după cutremure

pântecul tău cratere de vulcani

cu buricul rărit ca scrumul de ţigară

şi peste toate ca o fâşie de nori

bandajul alb făcut de leopold emanuel

doctorul tânăr cu pălărie şi baston.


Tot alcoolul înghiţit în neştire

peste felii de dovleac copt sau pastramă friptă

iată-l deavalma cu fecalele putrede

revărsându-se peste pernele maşinii ţintind spitalul

peste hainele şi mâinile mele pline cu milă, cu griji

pentru trupu-ţi de flăcău voinic dintre munţi

tăvălit în flăcări prin iarba crescută mai sus de sondă

care în noaptea fatală te privea trist ca o mamă.

Dacă ai şti nicolae ilie nopţile mele de pe urmă

toată teroarea olfactivă care îmi coace ochii, creierii

când fiecare aripă de vânt

îmi aduce din cine ştie care bălţi nepământene

mirosul de alcool şi dovleac al fecalelor tale

care mă urmăresc pretutindeni ca stafii olfactive

pătrunzând în hrana mea de toate zilele

făcându-mi greţoasă pâinea râvnită de mulţi

şi fără putinţă ţinerea mai departe în viaţă

a trupului meu mereu mai slăbit

din pricina hoitului tău.


Mă rog de tine în genunchi nicolae ilie

putrezească-ţi trupul cât mai curând

împrăştie dincolo de mine mirosul lui care

mă mistuie la fel cum focul pe tine

şi vrea să ne apropie aceiaşi în humă

fiorii morţii îmi trec ca şerpii prin sânge

şi carnea mea încă proaspătă

îşi caută alte gropi decât acelea de pământ

în care nicolae ilie odihneşte ca un sfânt.

Ieşirea prin gura neagră a cuvântului - Matei Vișniec


Poate că dacă am să scriu toată noaptea

o să-mi treacă

dimineaţa voi fi trist dar fericit şi poate

umbra gigantică a zilei mi se va lipi de palme


există o moarte sigură moartea prin

cuburile inexistente de gheaţă

există o ieşire sigură din univers ieşirea

prin gura neagră a cuvântului univers


de mult îmi doream să scriu versuri

despre propria mea dorinţă de a scrie

iată, în această seară când urmele lucrurilor s-au topit

e deja timp pentru o nouă poveste


uşile au fost deschise cheia s-a încins

fierbe ceaiul semafoarele au vorbit

se pun în mişcare uriaşe cisterne cu sudoare

ultimul mare împuşcat în frunte se răsuceşte în glontele său.

*** - Serghei Esenin


(Surorii mele Şura)


Câte pisici, câte pisici, pe lume!

Inumerabile... în izba noastră

amirosea a mazăre şi,-anume

mie, o stea-mi bătea, în geam, albastră.


Trecutul mi-l aduc aminte vag,

pe laviţa de lemn cu iz de mintă,

torcea, în murmur lung, pisoiul drag

și mă privea cu ochii galbeni ţintă.


Eram un prunc atunci; cânta bunica

un cântec vechi şi molcom, ce mă tem

că n-am să-l mai aud... pe când pisica

sărea ca un mic tigru pe un ghem.


Bunica astăzi nu mai e; bunicul

din blana mâţei moale şi fudulă,

căciulă şi-a făcut. Estimp, nimicul

se- alese şi de biata lui căciulă.

Mama - Grigore Bugarin

 


Mama mea, tu rai de mamă,

Ţi-aud vorba cum mă cheamă;

Din cuvinte jucăuşe

Ai făcut flori de brânduşe,

Dintr-un vers, mărgea în salbă,

Dintr-un gând, cămaşă albă,

Şi din visul satului

Graiul împăratului

Şi le-ai socotit să fie

Glas senin de liturghie…

Dimineață - Grigore Bugarin

 

De aur geană soarele-a deschis;

Lumina ne inundă dintr-odată.

Foşnind pădurea mea cea fermecată

Al dimineţii cântec mi-a trimis.


Sclipeşte rouă, piatră nestemată…

Mireasma brazilor, în zbor închis,

Îţi leagănă copilărescul vis

În pasăre măiastră preschimbată.


Un cântec vine dinspre ceruri, mire;

Tu încă dormi pe braţul meu, Iubire…

Nu cumva eşti o dulce melodie?


Îmi pare clipa asta, nu ştiu cum,

Că dintr-un strop de stea, sorbit acum,

Te-a făurit un tril de ciocârlie.

Crucea mi-am fost închinat?

Suntem cu toții niște negri cai - Leonid Dimov



Suntem cu toții niște negri cai:

De dimineață izgoniți din rai,

Și galopăm printr-un oraș

Necunoscut. Galopăm năprasnic, galopăm iabraș,

Nu ne mai ajung străzile. Mereu mai departe


Abia apucă locuitorii să se dea deoparte,

Sărim peste gardurile cu flori de fier,

Nechezăm din cartier în cartier,

Umplem tramvaiele cu abur învinețit,

Emanat din crupele noastre la nesfârșit -

Apoi ne dăm jos și galopăm din nou

Prin pasajele clătinate de ecou,

Prin grădinile cu copii de granit

Și păuni îndurerați, țipând alburit,

O! scâncetele pruncilor părăsiți în bazar,

O! metempsihozele neașteptate din intrări la bar

Și-atâtea întâmplări până când

Am părăsit orașul acela blând

Și-am început a galopa

Pe câmpia friguroasă de verde ce era.


Alergam de-o eternitate

Fără să vedem că, din spate,

Câmpia se îndoia întunecând zările,

Simțeam un fel de mucigai cum ne-nțeapă nările,

Dar niciodată n-am fi știut

Că-n spatele nostru se-ndoaie câmpia de lut

Dacă n-ar fi început să se-nchidă ca o carte

Și din față și din fiecare parte

Din ce în ce mai deasupra, din ce în ce mai jos,

Până când ne-am oprit și ne-am cuibărit frumos

Drept în mijloc, toți la un loc, negri și fremătători,

Cu dinții luminând în loc de zori,

Cu copitele trase pe sub pântece,

Tresărind în întunericul plin de cântece.

E Elena Ceaușescu - Corneliu Vadim Tudor

 

Este fiica prea iubită
a acestui brav popor

de luceferi străjuită
și de steagul Tricolor.


E Elena Ceaușescu
suflet nobil și vibrant
mamă bună, om politic
și prestigios savant.


Înțeleaptă-i este fapta
năzuind spre viitor
tot cu cinste stă în dreapta
marelui conducător.

Țara noastră-n sărbătoare - Nina Cassian


(De ziua lui Stalin)


Ţara noastră-n sărbătoare

freamătă răsună

glasuri tari de muncitori

cântă împreună.


Roşii maci de bucurie

ne-au crescut în cale

și în inimi a pătruns

slava zilei tale.


Dârz ostașul sovietic

ne-a adus lumină

azi muncesc cu drag şi spor

câmpuri şi uzină.


Ţara noastră-n sărbătoare

steaguri mari desface

ție ţi le dăruim

Stalin, steag de pace.


STALIN, ţara te slăvește

marele tău nume

strălucește neînvins

soare peste lume.

La moartea lui Stalin - Nina Cassian


Cuvântul urcă greu până la mine.
Durerea ca o ancoră îl ține
și de mă lupt să-l scot din fund de ape
tot nu-i pot da întregul rost,
să spun de tine, cel care ne-ai fost
ca pâinea și ca aerul de-aproape…
atât de simplu chipul tău
și haina ta,
ca floarea-n mana ta-nflorea

„și oamenii, de gândul tău vegheați
creșteau înalți
creșteau curați […]”.

„Stăm neclintiți, milioane
sub raza ta, pe-ntinsa lumii hartă,
ca niște drepte, omenești coloane,
din epoca ce numele ti-l poartă”.

Floarea soarelui - Irina Mavrodin


Pe mormântul Ei

chiar lângă Cruce

a răsărit o Floarea Soarelui


în bezna care cuprinsese

tot universul

numai Ea

mai lumina.

Începutul - Irina Mavrodin

 


Începe Ziua

Începe Cartea

Începe Lumea

și Fericită Scriu

Binecuvântată Fie

Această Dimineață

Această Lumină

Sunt Vie.

Din când în când, am - Fernando Pessoa


Din când în când am idei fericite,

Idei devenite brusc fericite – laolaltă cu alte idei

Şi cuvinte printre care ele se mişcă liber, natural...

După ce scriu, citesc...

Ce m-a făcut să scriu asta?

Pe unde-am umblat pentru a afla asemenea lucruri?

De unde mi-a venit? E mai frumos decâ aş fi putut spune eu... 

Am fost în lume, cel mai adesea, condeiul şi călimara

Cu care cineva a scris coerent literele pe care le-am înşirat aici?

Bicarbonat de sodiu - Fernando Pessoa

 


Brusc, o nelinişte...

Ah, ce nelinişte, ce greaţă de la stomac răbufnind în suflet!

Şi ce mai prieteni am avut!

Şi cât de goale toate oraşele pe care le-am străbătut!

Şi ce gunoi metafizic toate inteţiile mele!

O nelinişte,

O întristare a epidermei sufletului,

Un fel de a-ţi lăsa braţele să cadă la apusul efortului...

Reneg.

Reneg totul.

Reneg mai mult decât totul.

Îi reneg prin foc şi sabie pe toţi Zeii şi negaţia lor.

Ce-ar putea să-mi lipsească, de simt că-mi lipseşte ceva în

stomac şi

în circulaţia sângelui?

Ce ameţeală vidă îmi istoveşte creierul?

Ar trebui să iau ceva sau să mă sinucid?

Nu: mai bine să exist. Înainteeee! Voi continua să exist!

Să--e--xist...

Să-e-xist...

Doamne! Ce fel de budism îmi îngheaţă sângele!

Să renunţ când toate uşile-mi sunt deschise

Spre peisajul tuturor peisajelor,

Lipsit de orice speranţă, de libertate,

Fără rost,

Accident al inconsecvenţei la suprafaţa lucrurilor,

Monoton dar şi somnoros,

Şi ce puternic adie brizele dinspre usile şi ferestrele larg

deschise!

Ce vară plăcută a altora!

Daţi-mi să beau, fiindcă nu mi-e sete!


Traducere de Dinu Flămând

Către fântânar - Nichita Stănescu


Nu săpa prea adânc, îţi zic,

nu săpa prea adânc, nu săpa

că o să dai de cer

că o să dai de cer

de alt cer, de alte stele, îţi zic

de alt cer, de alte stele

şi acolo între ele

de alt pământ, de alt pământ.

Leacul cancerului - Nina Cassian


Leacul cancerului e cunoscut de popoare
și putem feri de cancer organismul lumii
domnule propagandist al glumii
domnule mestecător al gumii!


Nu e nevoie să pui globul la microscop.
Se vede cu ochiul liber, lămurit.
În lume leacul acestui cancer
a fost descoperit.


Încă din neuitatul an
o mie nouă sute şaptesprezece
când o şesime a globului s-a însănătoşit
și există azi peste un milliard

de activişti împotriva cancerului.

Omul - Ceaușescu Nicolae - Alexandru Andrițoiu


Sunt zilele ce-n inimă aşteaptă

și care mărturii de timp rămân,
căci ne conduce-o forţă înţeleaptă,
Partidul nostru Comunist Român.


Şi-n fruntea lui cea limpede veghează
un înțelept şi ne-nfricat bărbat,
inima tânără şi minte trează,
în care ţara-ntreagă s-a-ntrupat.


E Omul - Ceaușescu Nicolae -
iubit ca steagul nostru tricolor,
ca steagul roșu, limpede văpaie,
în zborul liber către viitor.

Scândura ta și femeile palide - Aurel Baranga


(Poem pentru nopțile sfântului Gherasim Luca)


Nopțile chemarea orbilor la bal

S-au întors pescarii stelele-n plămâni

Lotca smulsă în tâmplă albă sideral

Ochi de argilă orbi osoși și spâni


- Sulamit, strigară peștii între stânci

Trupul tău e putred pulpa ta șopârlă

Viermii și puroaie sângele o gârlă

Danțul în descreșteri otrăvit, pe brânci.


- Sulamit, mugiră peștii în vergură

Carnea în năvoade orele - otrăviri rele

În gâtlejul negru sunt ogari și iele

Buzele amare ochii de sulfură


- Sulamit chemarea râsului deschis

Carnea biciuită neagră și verzuie

Simt cum otrăvită înspre țeastă suie

Danțul cu nălucă danțul suplu-n vis


Ioachan privește carnea-n frământare

Cum mai țin pescarii trupul ei în mâini

Nopțile dezmățul - balul incantare

Nopțile de urlet - urletul în câini


Nopțile chemarea orbilor la bal

Sunt ospățuri negre rugul alb din hrube

Smuls în sânge roșu sângele ei pal

Și-au iubit pescarii carnea ei cu bube.