(Surorii mele Şura)
Câte pisici, câte pisici, pe lume!
Inumerabile... în izba noastră
amirosea a mazăre şi,-anume
mie, o stea-mi bătea, în geam, albastră.
Trecutul mi-l aduc aminte vag,
pe laviţa de lemn cu iz de mintă,
torcea, în murmur lung, pisoiul drag
și mă privea cu ochii galbeni ţintă.
Eram un prunc atunci; cânta bunica
un cântec vechi şi molcom, ce mă tem
că n-am să-l mai aud... pe când pisica
sărea ca un mic tigru pe un ghem.
Bunica astăzi nu mai e; bunicul
din blana mâţei moale şi fudulă,
căciulă şi-a făcut. Estimp, nimicul
se- alese şi de biata lui căciulă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează