Powered By Blogger

15 feb. 2025

Către Simone - Alda Merini













dedicat lui Simone Cristicchi


Să nu plângi niciodată

despre cei care și-au consumat

viața în spitalele psihiatrice,

au făcut-o de bună voie

pentru a nu fi hărțuiți

sunt oameni cu un singur suflet

care dacă îl pierd sunt morți.

Voi, bărbații, aveți mai multe suflete

și mai multe măști pe fața voastră

jucați în teatre uriașe,

teatre de non sens

dar noi suntem fericiți

să mergem spre moarte

un tragic epilog al vieții

pe care nu ne-am dorit-o.


*Alda Merini a scris această poezie pentru Simone Cristicchi. Ea ceruse să-l cunoască după ce ascultase melodia „Îți dăruiesc un trandafir”.


Fotografie de Giuliano Grittini cu cei doi


Simone Cristicchi, compozitorul și cântârețul cu suflet care vorbește. Născut pe 5 februarie 1977 la Roma, a fermecat Italia cu „Ti regalerò una rosa”, triumfând la Sanremo în 2007. Dar inima i s-a deschis cu adevărat atunci când a cunoscut-o pe poeta Alda Merini. În decembrie 2006, Cristicchi a intrat în viața Aldei Merini pentru un documentar despre azilele psihiatrice descoperind în ea nu doar o poetă excepțională, ci și o adevărată prietenă. Legătura lor, născută între versurile și poveștile poetei a dus la un duet de neuitat cu Giovanni Nuti cu care a realizat melodii cu versurile Aldei Merini. Această întâlnire l-a îmbogățit pe Cristicchi, influențându-i muzica cu o profunzime și umanitate pe care doar prietenia adevărată le poate oferi. Acum, cu „Când ești mic” la Sanremo 2025, Cristicchi continuă să spună povești de viață și dragoste, inspirat de acea legătură specială cu una dintre cele mai frumoase voci poetice din Italia. Bravo, Simone, pentru că ai adus poezia lui Merini în inimile tuturor.


Traducerea Danut Cepoi

11 feb. 2025

Poetul american de vârsta mea - Florin Mugur


El adulmecă adolescentele

care trec în minijupe

Cu picioarele înalte ca ale lui Don Quijote

el le adulmecă și plescăie pofticios

bătrânul Leroi Jones (regele Ioan?)

cu nările lui uriașe de negru,

căscându-se, guri de trompetă.


Eu a ce miros, bătrâne Leroi?

a bătrân conciliator obosit, bătrâne Leroi

a bătrân dulău care gâfâie

plin de-o rouă tremurătoare

a bătrân rege detronat depunând flori de sacâz

pe mormintele anarhiștilor pensionari

a om care merge cu tramvaiul, bătrâne Leroi

și cară cu el o melodie de-o secundă

aproape un strigăt de triumf sugrumat

aproape o șoaptă

pocnetul nobil al unui infarct.


Din vol. ”Portretul unui necunoscut”, 1980

Frica - Florin Mugur


Mi s-a spus să stau nemișcat.

Stau nemișcat.

Aici, între perdele, cu întuneric în piept,

aici, nemișcat;

orice mișcare deplasează

cele un milion de fețe fragile

între care suntem țintuiți pe pământ.

Sunt numai cel de după perdele,

sunt cel care nu înseamnă decât prea puțin,

sunt cel pe care o regină moartă

sau doica sau o zeiță

de-acum o mie de ani

l-au lăsat ascuns, 

poruncindu-i să stea nemișcat,

și s-au întors în Olimp sau în infern,

uitându-l pentru totdeauna. (…)


Din vol. ”Cartea regilor”, 1970

Mamei - Alexandru Vlahuţă


Din vremile apuse ş-atât de fericite,

Aducerile-aminte adesea mă-mpresoară.

Ce de viaţă-n urmă!… Ca un potop mă-nghite

Comoara mea de visuri, pierduta mea comoară

Din vremile apuse ş-atât de fericite!


Cum se desfac, din noapte, icoane vechi şi sfinte!

Şi ca din cărţi, trecutul fantastic mi s-aşterne;

Atâtea dulci vedenii îmi picură în minte,

Cu durerosul farmec al pierderei eterne!…

Cum se desfac, din noapte, icoane vechi şi sfinte!


Figura ta cuminte, duioasă şi senină,

Răsare, scumpă mamă, din vremile acele,

Ca o madonă sfântă, scăldată în lumină.

Ce clară stă-n pervazul copilăriei mele

Figura ta cuminte, duioasă şi senină!


O lene grea se lasă din cerul cald de vară.

De soare-i plină casa. Tu-ncet, păşind pe scânduri,

Laşi storurile groase şi dai muştele-afară.

Apoi, prostii de-a mele asculţi şi cazi pe gânduri.

O lene grea se lasă din cerul cald de vară.


Curg valuri mari de umbră şi se-mpânzesc pe vale.

Din şes, privim spre codru, cum soarele se-neacă.

În mirosul de iarbă, tăcuţi păşim agale,

Şi bolta răcorită mai jos parcă s-apleacă,

Curg valuri mari de umbră şi se-mpânzesc pe vale.


Stai dreaptă-n strana vechii biserici de la ţară;

Eu bat la sfinţi mătănii, şi-i pup, şi-i rog cuminte,

Cum blândele-ţi poveţe de mic mă învăţară.

Tu, palidă-n extazul înduioşării sfinte,

Stai dreaptă-n strana vechii biserici de la ţară.


Din cărţi cu slovă veche şi cu figuri frumoase,

O lume ca de visuri, cu totul minunată,

Mi-o scoţi, şi pe-ndelete începi a mi-o descoase.

Cât farmec e-n această viaţă, adunată

Din cărţi cu slovă veche şi cu figuri frumoase!


La patul meu, tăcută, veghind neadormită,

Încet pe fruntea-mi arsă de friguri, mâna-ţi luneci,

În mine-ţi stă viaţa… întreaga ta ursită;

Şi după cum mi-s ochii, te bucuri sau te-ntuneci,

La patul meu, tăcută, veghind neadormită.


Din câţi copii pe lume-s, nici unul nu-i ca mine.

Şi cât mă vezi de mare în planurile tale!…

La zodii chiar s-arată cum am s-ajung de bine,

Şi ce măriri m-aşteaptă în norocoasa-mi cale!

Din câţi copii pe lume-s, nici unul nu-i ca mine…


Ce dureros se stinse deşarta-ţi aşteptare!

Pierdut, te văd, din cruda vieţii vijelie,

Nenorocită mamă, şi plâng că nu-s în stare

O slabă mângâiere să-ţi dau, cât de târzie,

Ce dureros se stinse deşarta-ţi aşteptare!


De fiul tău departe, stingheră şi trudită,

Nemaiavând puterea de-a te ruga şi plânge,

Azi îţi priveşti, cu silă, viaţa amăgită,

Cum a rămas pustie şi cât de trist se stânge,

De fiul tău departe, stingheră şi trudită.


Ca pete mari de umbră pe-o mirişte uscată,

Aşa, pe-a noastră urmă, trec stoluri lungi de gânduri.

Nimic nu mai există din câte-au fost odată,

Ş-asupra noastră anii pustii trec, rânduri-rânduri,

Ca pete mari de umbră pe-o mirişte uscată.

Presimţire - Alexandr Puşkin



În tăcere se-adunară

Norii deşi pe chipul meu;

Soarta înciudată,iară

Mă ameninţă din greu…

Am s-o-ntîmpin cu răbdare?

Îi voi mai păstra dispreţ?

Voi avea ne-nduplecarea

Mîndrei mele tinereţi?


După-o viaţă zbuciumată,

La furtuni nepăsător,

Poate şi de astă dată

Aflu ţărmul salvator…

Dar presimt de azi, şi sînger,

Ceasul neînduplecat,

Şi-ţi strîng mîna ta de înger,

Cît e vreme, înc-o dat’.


Blînd, cu-a vocii tale vrajă

Bun rămas, şopteşte-mi dar,

Şi privirea ta gingaşă

Pleac-o trist, ridic-o iar;

Amintirea veşnic vie

Inimii ce-i ţine loc

De speranţă, de mîndrie

Şi de-al tinereţii foc.


Traducere Veronica Porumbacu

Răsărit - Maria Cunțan


Se umple de lumină zarea,

Cad raze pe bătrânii ulmi,

Căci soarele-a urcat cărarea

Şi-a răsărit pe vârf de culmi.

Frumos ca un păstor de turme

Dintr-o pădure de lămâi,

Curat ca ruga cea din urmă

Și sfânt ca dragostea dintâi.

Ieșiți cu toții la hotară

Rugați-l ca pe-un împărat,

Să dea belşug și ploi de vară

Peste ogorul semănat.


Din Sămănătorul, anul III, nr. 29, 18 iulie 1904

Din bucata mea de pâine - Vasile Militaru


Din bucata mea de pâine

Am crescut un om și-un câine

Omul azi m-a părăsit

S-a dus și n-a mai venit

Câinele mă recunoaște

Omul nu mă mai cunoaște.


Doar câinele mi-a rămas, 

Mă apără de necaz, 

Nu doarme zi și nici noapte

Mă păzește cu dreptate

Îl bat și îl dau afară

Sare gardul, vine iară.


Omul e și dușmănos, 

Chiar de vorbește frumos, 

Te vorbește-n față bine

Și-n spate lovește-n tine

Ce ai omule cu mine

Nu-ți fac nici o stricăciune.


Când am bani și o duc bine

Toată lumea e cu mine

De n-am bani și o duc rau

Nici cel neam nu-i neamul meu

Și atunci te-ntreb pe tine

Care-i om și care-i câine?

Alb trist - George Stanca


Mireasa mea omoară-mă cu albul.

pe care când pui negru îl pătezi

pe vălu-ți de prințesă caldul tandrul

te ningă iarna blânda cu zăpezi

falduri imense albe ca perdeaua

îți înfășoară trupul. pică neaua

o ghilotină albă de zăpadă

peste tăcerea mea va fi să cadă.

căci mut sânt de lumină și splendori

și gânduri negre ca un cârd de ciori

vin să ne strice nouă fericirea

ne aduc vești că s-a sfârșit iubirea

o primăvară caldă ne pândește

se simte-n vânturi cum căldura crește

căci nu știam mireaso tot ce-i rece

nu e nemuritor peren ci trece

de dragul tău am să mă mut în Nord

îmi fac culcușul rece-ntr-un fiord

ci haide la eternele zăpezi

mă mut în nord mireaso, nu mă crezi?

…totem de ghiață-aș vrea să îmi rămâie

în veci prea-nalta, alba ta statuie…

Inscripție pe un inel - Tudor Arghezi


Am scris-o mic, ai s-o citești cu greu,

Pune-l în deget, scoate-ți-l mereu.


Nemaiputând să ți-l sarut, eu, faur,

Suind în stihul ce ți-l scriu pe aur.


Am vrut sa nu fiu eu de vina

Ca am avut numai atâta rădăcina 


Cât a rodit o rodie, si-atât.

Citește când ți-o fi urât. 


Inelul strecurat pe dești

Sărută-l când ți-l scoți și când citești.

Craiasa - Serghei Esenin


Noapte-n prag. Și aer tare.

Câlți din neguri prin podbeal.

Alb, la gardul vechi răsare

Sarafanul tău pe deal.


Prinși de muzica stelară,

Amuțiră plopii drepți.

Știu, crăiasă: astă seară

Craiul tânăr ți-l aștepți.


Secere cu vârfuri două

Lin alunecă prin slăvi.

Tropot amețit de rouă

Vine-acum dinspre dumbrăvi.


E-un voinic smolit la piele,

Drept în șeaua-i, care-o să-ți

Dea și-arate toate cele

Prin visatele cetăți.


Aer tare. Noapte deasă.

Ce-auzi? Fornăit de cal.

Ah, mai stai, mai stai, crăiasă,

La zăplazul de pe deal!

Cine sunt eu? - Aldo Palazzeschi


Sunt un poet?

Nu, sigur.

Nu scrie doar un cuvânt, foarte ciudat,

stiloul sufletului meu:

"nebunie".

Deci e pictor?

Nici măcar.

Are o singură culoare

paleta sufletului meu:

„melancolie”.

Un muzician, atunci?

Nici măcar.

Nu e nimic altceva decât o notă

în tastatura sufletului meu:

„nostalgie”.

Sunt atât de... Ce naiba?

Mi-am pus o lentilă

în fața inimii mele

pentru a lăsa oamenii să vadă.

Cine sunt eu?

Stropirea sufletului meu.


(din “Poesie 1904-1914”

10 feb. 2025

Căruntă, azi - William Butler Yeats

 

Căruntă, picotind lângă cămin,

Ia cartea asta și citind, visează

Privirea caldă, umedă și trează

A ochiului cândva adânc, senin.


O, câți, cu dragoste sau cu minciuna

Nu ți-au iubit al frumuseții har,

Dar unul numai sufletul hoinar

Și chipul de dureri schimbat întruna.


Te pleacă peste jarul de surcele

Și trist șoptește c-a zburat iubirea

Mai sus de munții frați cu nesfârșirea

Ca să-și ascundă chipul printre stele.

Basmul ce i l-aş spune ei - Mihai Eminescu


O, dă-mi arpa de aramă

Şi mi-o pune-n braţul stâng,

Ochii tăi se plec cu teamă,

Tu roşeşti ­ glasu-mi te cheamă,

Coardele încet te plâng!

Vino dar, palidă zână,

Pune faţa pe-al meu piept,

Gâtul tău pe braţu-mi drept,

Tu, a ochilor lumină,

Mă iubeşti, tu? Spune drept!


Mă iubeşti! Surâzi şireată

Şi îţi pleci ochii în jos!

O, lumină prea curată,

De-ai cunoaşte vreodată

Sufletul meu dureros;

De ai şti, palide înger,

Cât de mult te iubesc eu,

Câte nopţi de-amor şi rău

Am vegheat zdrobit de plângeri,

Scumpa mea, odorul meu!


O, atunci mi-ai cere seama

Ca să-ţi spun câte-am visat,

M-ai fixa fără de teamă,

Ai da-ncet neagra maramă

De pe păru-ţi blond, curat;

Netezind cu mâna-ţi albă

Tâmpla ta ­ tu m-ai privi,

Cu durere mi-ai zâmbi,

Eu, jucându-mă cu salba

De pe sânii-ţi, aş vorbi.


Şi ţi-aş spune, a mea iubită,

Că de mult eu te-am cătat;

În cărarea tăinuită,

Prin dumbrava înverzită,

Ori prin codrii cei de brad,

Lângă cântul de izvoare,

Printre stâncile de fier

Ce străbat norii din cer,

Într-a peşterii răcoare,

Într-a nopţilor mister.


Te vedeam cu a mea minte;

Şi acum când te-am găsit

Pare-mi că-mi aduc aminte

Cum că-n vremi de mai nainte

Te-am văzut şi te-am iubit ­

Să-ţi spun unde… într-o seară

Am visat un vis frumos…

Pe un nour luminos

Am văzut la cer o scară

Ridicându-se de jos.


Într-a cerului mărire

Scara de-aur se pierdea,

Iar pe-un tron de nemurire,

Tron de-argint şi strălucire,

Maica Domnului zâmbea;

Iar pe schiţele de scară

Îngeri stau treptat… treptat,


Cu chip blând şi luminat

Şi pe lire sunătoare,

Cântau dulce şi curat.


La picioarele Mariei

Genuncheat pe-un nor de-argint,

Alb ca lebeda pustiei,

Blând ca glasul poeziei,

Sta un înger cugetând;

Şi-a luat arpa-i de-aur

Şi trecând mâna pe ea

A-nceput a răsuna

Raiul… luncile-i de laur

De-un blând Ave Maria.


Acel înger!… Faţa pală,

Ochiul negru, păr bălai,

L-am văzut ­ o stea regală,

O lumină triumfală ­

Şi de-atunci îl iubesc, vai!…

L-am cătat în astă lume

Pân-ce viaţa-mi se pierdu,

Sufletu-mi se abătu…

Ş-atunci te-am văzut: minune!

Acel înger ai fost tu.


Când ai lăsat cerul, dragă?

De ce-n lume ai venit?

Ai ştiut că viaţa-ntreagă

Trista-mi inimă pribeagă

Tot pe tine te-a iubit?

Ai ştiut cine te-aşteaptă

Şi-ai venit să răsplăteşti

Lungi durerile-mi lumeşti,

Cu zâmbirea-ţi înţeleaptă

Şi cu ochii tăi cereşti.