Mireasa mea omoară-mă cu albul.
pe care când pui negru îl pătezi
pe vălu-ți de prințesă caldul tandrul
te ningă iarna blânda cu zăpezi
falduri imense albe ca perdeaua
îți înfășoară trupul. pică neaua
o ghilotină albă de zăpadă
peste tăcerea mea va fi să cadă.
căci mut sânt de lumină și splendori
și gânduri negre ca un cârd de ciori
vin să ne strice nouă fericirea
ne aduc vești că s-a sfârșit iubirea
o primăvară caldă ne pândește
se simte-n vânturi cum căldura crește
căci nu știam mireaso tot ce-i rece
nu e nemuritor peren ci trece
de dragul tău am să mă mut în Nord
îmi fac culcușul rece-ntr-un fiord
ci haide la eternele zăpezi
mă mut în nord mireaso, nu mă crezi?
…totem de ghiață-aș vrea să îmi rămâie
în veci prea-nalta, alba ta statuie…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează