Îngenunchez în bocetul tău, mamă,
ca-ntr-o biserică de cult, străvechi,
că bate-un vânt de sânge, și mi-e teamă,
și-o lacrimă îmi susură-n urechi.
Pe pardoseala lacrimilor tale
de smirnă și de rouă și de ceară,
mă-ndoi ca un pârău sunând pe-o vale
și macin rugăciuni ca la o moară
și te implor să nu m-alungi din tine
acum, când timpu-mi este pe sfârșite,
că-n pântecu-ți de pâine mi-a fost bine
și nu mi-au fost luminile-otrăvite.
Mă trece-n brațe puntea funerară
s-adorm încet, ca într-un vis, drogat,
și mă îngroapă-ntr-un sicriu de ceară
și-apoi întoarce-te la noi în sat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează