Ei cu spade lungi mă îndepărtează,
cu vorbele mele mă clevetesc,
îşi închid casele
cu ospeţiile mele vechi.
Au turme şi ogoare, corturi şi ţarcuri,
au şoimi de vânătoare
şi surâsul vânăt-amărui,
au femei liniştite ca tutunul
în sipet de argint.
În dragostea de ei mi-e toată truda,
cu sângele îi apăr de stihii,
dar ei tot îl găzduiesc pe Iuda.
De împiedicarea lor pe Cale,
nu cumva o vină am şi eu,
nu cumva ÎL uit pe Dumnezeu…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează