De la geamul trenului am văzut într-o gară de munte
un copil suav, o fată, trecând
prin frigul curat, prin razele soarelui
absolut fiind, absolut existând.
Ea tăia în două gara, aerul, muntele
ca un tunel de lumină curată,
ea trecea prin inima mea, prin osia trenului
prin aripa vulturului
Unde se ducea, nu știu.
Inimă, unde se ducea? Nu știi.
Aer de gheață, unde se ducea?
Nu știi.
Ea exista, ea era.
Totul se dădea în lături din fața ei.
Ea ținea în mână o carte de citire
învelită într-un ziar.
De bună se seamă într-un ziar de copii.
De bună seamă o carte de citire
din care inorogii urmează să învețe
să citească alfabetul inorogilor.
După ce a trecut,
și aerului, și gării,
și trenului,
și mie,
ni s-a făcut urât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează