Pe sub vișina de la perdea
nici nimica nu era
numai clanța de la ușă
la aer mi-a fost cătușă
și în mână fostu-mi-a
bot de miel ce paște nea,
sprânceană de fier
la un ochi de ger
care-l țin în palmă
până-l fac aramă…
Ah, nu s-a deschis
irisul din vis
care plânsu-mi-s.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează