Powered By Blogger

8 nov. 2024

Cântec parizian de război - Arthur Rimbaud


Că-i Primăvară-acum, e clar:

În miezul verzilor Domenii

Furtul lui Thiers și-al lui Picard

Splendori și-arată, sumedenii.


Ce funduri goale-n Mai, delir!

Sèvres, Mendon, Bagneux, priviți-i,

Pe treabă-s puși mai abitir,

Primăvăratice-apariții!


Au sabie, chipiu, tam-tam,

Nu vechi trombonul cu supape,

Și niște iole cum n-am…n-am…

Despică lacu-n roșii ape !


Așa nicicînd n-am tras un pui

De chef : ne cad peste căscioare

Mari coboșoane-acum, gălbui,

În zorile particulare.


Thiers, Pircard au halo

De Eroși : scot heliotropii,

Fac din petrol niște Corot

Și-și curăță de goange tropii…


Cu Marele Truc intimi sunt!...

Cum printre gladiole zace,

Din gene-un apeduct făcând,

Piper prizează Favre-n pace!


Deși-l spălați voi cu petrol,

Fierbinte-i în oraș pavajul.

De-aceea, hotărîți, din rol

Să vă urnim avem curajul…


Comod întinși, Ruralii,-n lungi

Chirciri, vor auzi pesemne

Cum crengile se rup atunci

Prin roșii răscoliri de lemne.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează