Iubeam o muză. Ea era frumoasă
Și-avea în suflet fluturi de mătasă
Și o țineam în pat la mine-acasă
Și o cocoloșeam ca pe-o mireasă.
Veșmântul ei mai alb lucea ca norul,
Lângă picioare-i tremura izvorul
Iar când plecam puneam la uși zăvorul
Și când veneam o luam cu binișorul
În brațe să-i alint trupul și dorul.
Și-i cumpăram de la tarabe, drept momeală,
Rochițe ce-o lăsau aproape goală,
Dând fese tandre, sîni mari la iveală
De-mi aprindea în creieri sfânta boală
Și nu puteam să scriu măcar o iotă
În viața asta grea, fanariotă,
Cu câte-un șoarece în fiecare bortă
Și-un sânge-n inima-mi ce-abia suportă.
Dar dânsa îmi punea pe frunte mâna
Și îmi trecea ca-n basme săptămâna
Deși la temelie-mi scurma râma.
Și am trăit o veșnicie-ntreagă
Căci muza-mi devenea mereu mai dragă
Și-o-nghesuiam să bea rouă cu iz de doagă
Ca mai nimica să nu se-nțeleagă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează