- Eu port în mine lanţuri sfărâmate
Purtate de strămoşi, voi ştiţi cât an.
Clocotă-n mine sânge de cioban
Şi nostalgii de doine legănate.
Cu suflete adânci cât un ocean
În case torc tărăncile bronzate
Şi satul plânge-n troiţe încrustate
Şi satul râde-n grânele din lan.
De-acuma nu-s altora, sunt al meu;
Ascult plângând suspinul rugăciunii
Părinţilor spre bunul Dumnezeu.
Am rupt pe veci convenţia minciunii
Mi-am abătut puternicul meu eu,
Să povestesc Ia vatră cu străbunii…
……………
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează