Ceaslovul de la parastas
îl răsfoiesc întâiaș dată.
O foaie-n mijloc i-a rămas
de patru veacuri netăiată.
E carte copiată de diac,
și scrisă-n alburi cu vopsele,
garoafe, păpădii și flori de mac,
într-un chenar de mușețele.
Ghicesc prin rânduri, ca prin site,
un nume vechi de cititor,
semnat cu slove ruginite:
Ieromonahul Nicanor.
Dar colțul paginii mai poartă
și-o urmă de-altă semnătură,
când mâna lui, de mult fusese moartă;
trecu pe buze și uitat în gură
La fostul hram de sărbătoare:
buricul degetului mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează