Și dacă tot murim pe lumea asta
hai să murim frumos, ca niște prinți
eroică și tristă ne e casta
iar primăvara și-a ieșit din minți.
Precum un viu avertisment al morții
ne însoțește umbra pe pământ
e un memento zilnic, luat în porții
vendeta celor care nu mai sunt.
Și poate că aici e tocmai iadul
unui tărâm din alte galaxii
suntem visați, noi suntem doar răsadul
trimis în lung surghiun spre a trãi.
Dar noi trăim? Îmi pare mai degrabă
cobai divinitãții că suntem
e viața noastră broderia slabă
țesută de păianjenul suprem.
Noi am murit demult, din clipa-n care
s-a stins întâiul om în univers
iar nașterea e numai o eroare
ce se îndreaptă, tot mereu, din mers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează