Și mâna stângă-mi ia deodată foc
când trenul pleacă-n noapte, de pe șine,
cu umbre care cad să se închine.
de mine-și bate insomnia joc.
Când consistență nu mai au deloc,
într-un oraș străin, femei străine,
la semafoare, parcă mi-e mai bine,
când văd culori schimbându-se pe loc.
Deodată, talpa de pământ se ține
și nu mai pot înainta deloc,
la moarte prin cădere mă provoc,
ce frig îmi e pe lume fără tine.
Și mă complac, în lipsa de noroc
și mă deprimă lipsa de rușine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează