Cremene, bazalt e totul. Blocuri
drepte stau în noapte, cu temei.
Pe străvechea stradă ca-ntr-o matcă
grele curg miresmele de tei.
Din reverberaţii simţi cum ziduri
foc de zi în ele mai cuprind.
După steaua care-n beznă cade,
din ferestre - albe mâni se-ntind.
Zborul bufniţei e cald şi moale.
Şi te-ntrebi prin întuneric ce-i.
Sub o poartă-n loc de gură - simţi în
gură nestemate de cercei.
Cremene, bazalt e totul. Blocuri
drepte stau în noapte, cu temei.
Pe străvechea stradă ca-ntr-o matcă
grele curg miresmele de tei.
Sec şi sterp, oricum ar fi, îşi are
şi oraşul rodnicia lui.
Din seminţe ce-au căzut pe piatră
în pieţe au crescut statui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează