E Paștele săracilor, vezi bine,
nimic nu e destul spre-a prisosi,
și, totuși, de la mine pân’ la tine
sunt coji de ouă roșii, precum și
miros divin de aripi de albine.
Iisus Hristos va-ntârzia prin sate
gustând aceiași galbeni cozonaci,
căci Învierea altfel nu se poate,
Pe la icoane de țărani săraci,
Decât cu vin și cântec și bucate.
Și, în același timp, în orice casă,
e azi mai grea povara decât ieri,
căci vârstele se-adună și apasă,
se numără și moartea-n Învieri
și pe morminte iarba-i luminoasă.
ASTFEL ȘI EU, LA FIECARE PAȘTE,
TOT SPER ABSURD CĂ VEI REÎNVIA,
ȘI NOI CU TOȚII IARĂȘI NE VOM NAȘTE,
PRIN ÎNVIEREA TA, BUNICA MEA...
DAR DUMNEZEU PE NOI NU NE
CUNOAȘTE.
Pictura “Bunica” de Octav Băncilă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează