De după dealuri arse şi trudite,
înalță creste albe nori de plumb.
S-adună-n iarbă umbre încâlcite
și, aspru, geme vântul prin porumb.
Câmpia de paragină şi scrum
întinde braţe lungi de colb în drum,
apoi îşi strânge sufletu-n păduri,
căscând în râpi dogoritoare guri...
Dar norii sterpi coboară-n depărtare,
și-abia vibrează dincolo de zare
un tunet lung, cu prabuşiri de stâncă...
iar soarele s-arată alb şi mat,
Şi-ntâia rază de lumină pare
un fulger mort, ce rătăceşte încă
pe câmpul prăfuit şi resemnat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează