Dragostea este ceaţa care se formează cu aburii suspinelor. Purificată, e un foc în ochii celor ce se iubesc. Tulburată, este o mare hrănită cu lacrimile celor ce se îndrăgesc. Şi încă ce mai e? E nebunia cea mai înţeleaptă, fierea ce înăbuşă, dulceaţa ce ne mântuie. Ți-aş risipi imaginea în mii de stele mici... atunci cerul ar deveni atât de frumos că nu ar mai fi om pe pământ să nu iubească noaptea... mă îndoiesc că stelele sunt de foc. Mă îndoiesc că soarele se mişcă. Mă îndoiesc că adevărul poate fi minciună. Dar niciodată nu mă îndoiesc că iubesc...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează