Cară-te din versurile mele - Adrian Păunescu

 















Am un regat de mlaștini și de stele,
relitatea limitată strict,
sunt suveranul poeziei mele
și-i hotărăsc destinul prin edict.

Nu mă gândisem până astă-seară,
când s-a-ntâmplat în gând să mi te-arăți,
și vreau să schimb și ordinea stelară,
și titularii de proprietâți.

Dar m-am gândit instantaneu la tine
și-am înțeles că pot părea un prost,
păstrându-te-ntre ființele divine
după ce-a fost. Dar oare ce a fost?

De azi încolo mi te scot din minte,
zidind un turn de var și mucava,
cu-o umbră de ninsori și de cuvinte,
definitiv, pe cicatricea ta.

Știi poeziile din vremea-n care
te-am adorat ca pe-un adolescent,
sunt izvorâte din iubirea mare,
cu care te-nsoțeam pe continent.

Aproape ca, în patimă și jale,
mă decisesem, după ce-o să mor,
să fie pân’la  urmă ale tale,
nu ale mele, autorul lor.

Să știi că s-a-ntâmplat ceva cu plânsu-mi,
s-a-ntors în ochii mei, rănindu-i rău,
m-am răzgândit, mă-ntorc în mine însumi,
nici nu mai vreau să știu sărutul tău.

Prea te-ai purtat ca o prostituată,
fugind în mahalale de flămânzi,
sși-ai tras în urma ta averea toată
și prea ai pus pe dragoste dobânzi.

Păstrează toate lucrurile mele
și folosește-le cu pat cu tot,
că va-nvăța oglinda să le spele
când te va-ncaleca un idiot.

N-am nici o tresârire de mândrie,
nu sunt gelos cum ai spera să fiu,
dar amintirea mea nu te mai știe,
de orice dor de tine e târziu.

Așa câ hotărăsc să-ți iau pe viață
proprietatea care te-ncânta,
nicio lumină nu te mai răsfață
și nici un fel de poezie-a mea.

N-au fost și nu sunt scrise pentru tine
aceste texte de amor nebun,
tu ești o tanti fără de rușine
nu te cunosc și n-am nimic să-ți spun.

Voi smulge din robia ta vulgară
poemele pe care ți le-am scris
și-aștept ființa pură să apară
să merite prin plâns acest abis.

M-am înșelat lăsându-te să stărui,
într-o iluzie de noapte-zi,
acum, când ești, probabil, a oricărui
a poeziei mele nu poți fi.

Păstrează-ți și bulendre, și inele,
bijuterii, cadouri, poze-n doi,
dar cară-te din versurile mele,
că mi le strici, făcându-le noroi.

Poți să alergi cu casa noastră-n spate
și să-ți încerci nâravul cu un cal,
eu cine știe cui le dau pe toate
și-aștept sâ mi le merite real.

Pervers e adevarul ce se-arată,
în tot acest masacru indirect,
dar nu mai ești și n-ai fost niciodată
în versurile mele subiect.

EU, SUVERAN AL POEZIEI MELE,
DECID CA PESTE MORȚI ȘI PESTE VII,
DE ÎNROBIREA DRAGOSTEI TEMBELE
FURTUNA ȘI UITAREA SĂ TE SPELE
ȘI LIBERĂ DE ORICE VERS SĂ FII!