„Haide, dragă, sui în luntre,
să tot mergem, mergem duși,
să scăpăm măcar o clipă
de-a pământului cătuși.
Legănați încet de valuri
să dăm grijile uitării,
să dăm sufletele noastre
dragostii și desfătării.
Hai, nu sta așa pe gânduri!
N-auzi marea cum ne cheamă?
Braț de dragoste puternic
te va duce, n-avé teamă.”
Ea se suie, luntrea pleacă,
valurile se-mblânzesc,
și adânc în apa lină
stelele din cer privesc.
Și lumina blând-a lunei
pe-adâncimi s-așterne-n pături,
peste ele trec în taină
souă umbre strâns alături.
Numai eu cu dor sălbatic
stau pe malul singuratic
și-mi spun jalnic o poveste,
ce a fost și nu mai este.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează