Respir viaţa,
tocmai a dat-o cineva afară pe gură,
încă nu s-a răcit,
respir, şi iarăşi ce mai zi, s-o pui la rană,
orice trup primeşte o umbră din soare,
toţi se poartă ca şi cum ar fi veşnici,
povestind despre ei cum ar vorbi despre alţii
mai tineri, din ce în ce mai tineri, până la copii,
până la feţi adormiţi,
până la seminţe şi primii sâmburi,
până la cei care deloc nu erau,
şi spun: „uite, eram mort şi m-am născut
şi exist,
aşa va fi şi a doua oară”,
şi toţi zâmbesc trist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează