Te urmăresc prin veacuri, prin vârste şi milenii,
încă de când spinarea ţi-o-ncovoiai pe brânci,
când, speriat şi singur, târâş printre vedenii,
umblai numai să cauţi culcuş sau să mănânci.
Însoţitoare mută-n odihnă şi mişcare
și copie leită, croită pe tipar,
ne-nghesuiam alături, ciuliţi în ascultare,
la pasu-n frunze-al fiarei flămânde, greu şi rar.
Ascunşi prin gropi şi scorburi, alăturea de tine,
tu nu ştiai că suntem într-unul singur doi,
împreunaţi pe viaţă din două firi străine
prin şubreda urzeală de aer dintre noi.
Sunt umbra ta, de-a pururi de om nedespărţită,
cu linia schiţată aceeaşi de contur,
pe pulberea fierbinte şi-n cremenea tocită,
ca un păianjen negru ce-ţi umblă împrejur.
Sunt peticul de noapte dat ţie din născare,
și ies şi intru-n tine în zori şi în amurg.
din mine vii şi-n mine te-ntorci în bezna mare,
firimițată-n oameni şi-n zilele ce curg.
În mine-i scris destinul cu slove nevăzute
ghicește-ţi-l, să-l afli, de-ţi este plin sau gol
țâțânele zidite alunecă tăcute,
de-abia lăsând să treacă un fum, ca un simbol.
(Poezie din volumul Cântare omului (1956)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează