la zarea lumânării ani de-a rândul
recopiau pe pergamente- nscrisuri
pe care, fără-a le pricepe noima,
le așezau în rafturi prăfuite
ca pe- un tezaur de-nțelesuri sacre
ce aveau sâ iasă la iveală tocmai
peste-un adânc amar de veacuri, -
și eu îți copiez în sufletul meu textul
obscur, din care nu-nțeleg o iotă.
Doamne, asează-mâ acum în raftul
ce mi-a fost destinat, și-n așteptarea
luminii care-o să mă-nvăpăieze
cândva, ca pe un manuscris de preț!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează